Ignatul, doar o amintire?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ignatul, doar o amintire?

Eveniment 21 Decembrie 2009 / 00:00 654 accesări

În fiecare an, pe 20 decembrie, românii sărbătoresc Ignatul, sărbătoarea închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor. Potrivit tradiţiei, în noaptea de Ignat, porcii visează că vor fi tăiaţi. Se crede că acesta este motivul pentru care nu mai mănâncă. Singura activitate permisă în această zi era tăierea porcului. Persoanele care lucrau în această zi, erau pedepsite de Inătoare, o femeie bătrână, lacomă şi urâtă. La tăierea porcului nu trebuie să participe persoanele miloase, pentru că se crede că porcul va muri mai greu. În ciuda reglementărilor UE, potrivit cărora toate animalele trebuie sacrificate numai în abatoare autorizate, în mediul rural, ziua de Ignat se sărbătoreşte la fel ca în anii trecuţi. Pentru ca şi cei de la oraş să îşi aducă aminte de tradiţiile româneşti, pe 20 decembrie, la Restaurantul „La Proţap”, a avut loc o manifestare dedicată acestei sărbători. Un godac (porc) de aproximativ 200 de kilograme a fost expus în faţa restaurantului. „Facem acest lucru de când am deschis restaurantul, în urmă cu zece ani. Este modul nostru a de păstra vii tradiţiile româneşti. Sărbătoarea Ignatului înseamnă începerea oficială a Sărbătorilor de irană”, a declarat proprietarul Restaurantului „La Proţap”, maestrul bucătar Niculae Nejloveanu. De la manifestare nu au lipsit muzica populară, vinul şi ţuica fiartă. După ce porcul a fost tranşat, cei prezenţi au participat la „pomana porcului”, degustând produse de porc specifice Dobrogei.

POVESTEA LUI IGNAT. În credinţa populară, Ignat este un ţăran sărac, cu mulţi copii. În preajma Crăciunului, el a plecat la vânătoare, în pădure, unde s-a întâlnit cu Satana, deghizat în preot. El îi oferă lui Ignat nouă porci, în schimbul a ceea ce are el acasă şi nu ştie. Ţăranul se învoieşte. Ceea ce nu ştie, însă, Ignat, era că nevasta lui era însărcinată. Când ajunge acasă, el află că tocmai i s-a mai născut un fiu şi se întristează, pentru că ştia că pe acesta va trebui să-l dea preotului în schimbul porcilor. Din fericire, în acea seară, Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ îmbrăcaţi în haine simple. Ei au cerut adăpost lui Ignat, iar în momentul în care Satana a venit să îşi ceară plata, l-au provocat la un concurs de ghicitori. După cum era de aşteptat, Satana a pierdut, iar Ignat a scăpat de târgul făcut cu acesta. În credinţa populară, porcul este un animal demonic, din cauza lăcomiei lui.

FĂRĂ ŞORICI. Aproximativ 70% din carnea pe care românii o vor pune pe masa de Crăciun provine din import. Cu alte cuvinte, adio produse tradiţionale. „Producatorii de carne de porc au avut pierderi mari în acest an. De anul viitor, cresc şi mai mult importurile de carne de porc din UE. În 2010, preţurile depind de cursul valutar şi de evoluţia pieţei europene\", a spus Ştefan Pădure, vicepreşedintele Angst şi operator din industria alimentară.

Taguri articol


12