PE CINE AM PUS LA COTROCENI? Este întrebarea care zgârie tot mai acut buzele pedeliştilor, mai de la vârf sau mai de la bază. Grobianismul impardonabil dovedit de Traian Băsescu prin atacul fără precedent la adresa Regelui Mihai a umplut paharul celor mai răbdători pedelişti, care până acum au îndurat ieşirile lui. Declaraţiile privind „trădarea” regelui au inflamat iremediabil mult prea multe persoane din toate straturile partidului. Şi dovada stă în murmurul crescând al reacţiilor publice, unele dure, altele chiar radicale. Cine şi-ar fi imaginat acum câteva luni, în ciuda poverii festivalului de mitocănii prezidenţiale, că pedeliştii vor adopta pe faţă poziţii anti-Băsescu? Una din cele mai vehemente poziţii publice îi aparţine senatorului Radu F. Alexandru, care a scris o scrisoare preşedintelui, prin care se declară oripilat de capacitatea acestuia de a răstălmăci istoria şi îi transmite că, în urma declaraţiilor sale referitoare la evenimentele din anii ‘40, el nu se mai încrede în discernământul lui Băsescu. Senatorul PDL spune că aştepta ca, în cadrul discursului din Parlament, Băsescu să clarifice afirmaţiile despre rolul Regelui Mihai şi să se delimiteze de Ion Antonescu. \"Nu v-aţi dovedit capabil de un asemenea gest. Apreciez opiniile dumneavoastră despre Istoria modernă a României ca incalificabile şi impardonabile, probe ale unei ignoranţe ce vă descalifică. (Prefer să vorbesc despre ignoranţă pentru că încă refuz să vă suspectez de rea-credinţă, un păcat infinit mai periculos, când cel în cauză ocupă cea mai înaltă demnitate în stat)\", spune Radu F. Alexandru.
UN PEDELIST CU STATE VECHI A PLECAT DIN PARTID DUPĂ ULTIMA MITOCĂNIE PREZIDENŢIALĂ CARE L-A AVUT CA ŢINTĂ PE REGELE MIHAI
Acelaşi curent rece trezeşte şi pedelişti aflaţi mai aproape de baza partidului. La Constanţa, unul dintre membrii cu state vechi, afiliat la PD în februarie 2000, pe când partidul era în Opoziţie şi abia dacă întrunea 7,8% în sondaje, a decis să părăsească formaţiunea politică acum, când se află la guvernare. Acest fapt spune multe. Sătul de derapajele marinarului, Marin Iliescu, angajat în Autoritatea Navală Română, şi-a depus simbolic carnetul de partid (cel eliberat pe vremea PD, căci pe cel PDL a refuzat să îl ridice de la partid), considerând că îşi dă, prin acest gest, demisia din partid. „Am două motive. Primul: declaraţia împotriva regelui. Băsescu e un incult, un mitocan. Regele nu e trădător, pentru că, abdicând, a salvat mii de vieţi. Al doilea: tot ce se întâmplă acum la nivel naţional este împotriva poporului român. Regele pe care l-a atacat Băsescu nu a făcut niciodată aşa ceva”, a declarat ex-democratul. Şi probabil ca el mai sunt mulţi democrat liberali.