Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, susţine, pe blogul personal, că ignorarea \"cu făţărnicie şi aroganţă\" a solicitărilor clare şi evidente ale populaţiei reprezintă cel mai mare act de „curaj” al unei guvernări, în ultimii 23 de ani: “Să îi auzi pe oamenii din stradă strigând “Jos Guvernul”, “Jos Boc”, să recunoşti că nemulţumirea lor este îndreptăţită, să vorbeşti despre protestul lor şi apoi să le întorci spatele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mi se pare un gest de curaj extrem, vecin cu nebunia. Este acel tip de curaj pe care îl au cei care ştiu că nu mai au nimic de pierdut. Aşa se explică şi această tentativă de a-i clona pe miniştrii compromişi, în speranţa că nu o să observe nimeni“. Năstase “traduce“ pentru pededelişti solicitarea protestatarilor “Jos Boc“: “Solicitarea oamenilor se referă la guvernarea PDL, adică la incompetenţă, sfidare, corupţie şi aroganţă. Prin urmare, plecarea lui Boc nu este suficientă, iar schimbarea unor miniştri, într-o operaţiune de disimulare ratată nu va reduce nemulţumirea românilor”. El spune că \"arondarea\" portofoliilor ministeriale \"pe grupuri de interese\" arată că actuala Putere nu a înţeles nimic din tot ceea ce se întâmplă la nivel social. Năstase reiterează soluţia alegerilor anticipate care ar da României un Guvern legitimat prin alegeri, ”nu unul încropit, sprijinit de doar 18% din populaţie (11% PDL + 6% UDMR + 1 UNPR)”.