Preşedintele Igor Dodon spune că dacă ar fi avut împuternicirile necesare l-ar fi declarat demult pe Traian Băsescu persona non grata în Republica Moldova, acuzând că fostul şef al statului român "promovează deschis o propagandă de lichidare" a Republicii Moldova.
"Să fi deţinut împuternicirile necesare, demult îl declaram pe Traian Băsescu persona non grata în Moldova şi ar fi fost o decizie corectă, or acesta promovează deschis o propagandă de lichidare a statului nostru, acţiune intolerabilă pentru orice ţară. Partidul Democrat, care îi permite să procedeze astfel, riscă să repete situaţia cu Mihail Saakaşvili, din Ucraina", a scris Dodon pe Facebook, joi dimineaţă. Igor Dodon spunea la începutul acestei luni că mai multe comisii din cadrul Consiliului Societăţii Civile pe lângă preşedintele Republicii Moldova au avut şedinţe pe marginea acţiunilor desfăşurate pe teritoriul Republicii Moldova de către Traian Băsescu şi solicită iniţierea procedurii de declarare persona non grata a fostului preşedinte român. El prezenta şi un proces-verbal al Comisiei pentru consolidarea statalităţii şi reintegrarea ţării, conform căruia Băsescu atentează la suveranitatea naţională a Republicii Moldova, creează impedimente suplimentare în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, propagă xenofobia, moldofobia şi rusofobia, creează tensuni în relaţiile interetnice şi adânceşte scindarea societăţii moldoveneşti, creează premise pentru tulburări în masă şi infracţiuni şi seamănă neîncredere în valorile naţional statale ale Republicii Moldova.
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu, preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale (PUN) din Republica Moldova, ar putea candida la alegerile parlamentare de anul viitor din Moldova, a declarat, recent, Andrei Bivol, avocatul lui Băsescu în dosarul care vizează retragerea cetăţeniei moldoveneşti de către şeful statului, Igor Dodon. Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat în primele zile ale lunii ianuarie decretul prin care fostului preşedinte al României Traian Băsescu îi este retrasă cetăţenia Republicii Moldova, dobândită de acesta cu doar câteva luni mai devreme, anunță News.ro.