Igor Smirnov critică autorităţile moldovene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Igor Smirnov critică autorităţile moldovene

Externe 25 August 2010 / 00:00 328 accesări

Liderul transnistrean, Igor Smirnov, a criticat autorităţile moldovene pentru că nu contribuie la desfăşurarea negocierilor pe picior de egalitate, într-o întâlnire cu ambasadorul american la Chişinău, Asif Chaudhry. Smirnov i-a spus acestuia că pentru începerea cu adevărat a negocierilor, R. Moldova trebuie să îşi clarifice problemele de politică internă. ”Negocierile sunt necesare, iar noi vom participa la ele. Dar, din păcate, diferenţele între declaraţiile şi faptele celor care se află la putere în R. Moldova nu creează premise în vederea reluării depline a dialogului. Se pare că acţiunile lor sunt îndreptate spre dezbinare”, a spus liderul transnistrean. ”Noi niciodată nu am trăit în R. Moldova formată în anii \'90. De aceea, ei nu au dreptul să hotărască pentru noi”, a subliniat acesta. Pe teritoriul transnistrean nu vor fi deschise secţii de votare ale R. Moldova, deoarece Chişinăul nu a solicitat acest lucru, l-a informat Vladimir Iastrebceak, şeful diplomaţiei transnistrene, pe ambasadorul american. Însă cetăţenii moldoveni care locuiesc în Transnistria şi care doresc să participe la alegerile din R. Moldova nu vor fi împiedicaţi să facă acest lucru, a adăugat Iastrebceak.

Ulterior, Igor Smirnov s-a întâlnit şi cu ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Valeri Kuzmin, cu care a discutat despre activitatea industriei, dezvoltarea economiei şi probleme de colaborare bilaterală. ”Am convenit să colaborăm în toate domeniile”, a declarat Kuzmin, la finalul întâlnirii, adăugând că ”acesta este cel mai important lucru, pentru că, în prezent, nimeni nu mai aşteaptă soluţii uşoare la probleme. Greutăţile şi problemele pot fi depăşite prin eforturi comune. Însă problemele nu pot fi soluţionate toate deodată, pentru că nu ţin de timp, ci de interesele cetăţenilor, pentru care noi, politicenii, lucrăm”, a subliniat ambasadorul Rusiei la Chişinău. De asemenea, Kuzmin i-a transmis liderului transnistrean, Igor Smirnov, un mesaj din partea ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, în care-i mulţumeşte pentru invitaţia de a vizita Transnistria, la 2 septembrie, cu ocazia evenimentelor comemorative din 1990, informându-l că nu va putea participa. Lavrov l-a desemnat pe Kuzmin să participe la aceste evenimente.

Taguri articol


12