IGSU: Bilanţul acţiunilor derulate în minivacanţa de Rusalii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

IGSU: Bilanţul acţiunilor derulate în minivacanţa de Rusalii

Eveniment 29 Mai 2018 / 13:40 661 accesări

Peste 4.500 de pompieri militari cu aproape 2.100 de autospeciale au fost la datorie în minivacanţa de Rusalii.

În perioada 25-28 mai a.c., la nivel naţional s-au înregistrat 4.618 situaţii deurgenţă, echipajele ISU fiind solicitate la 271 misiuni de stingere a incendiilor, 3.934 cazuri SMURD (20 misiuni de descarcerare şi 3.914 pentru acordarea primului ajutor calificat), precum şi la alte 413 acţiuni pentru protecţia comunităţilor.

De asemenea, în cele patru zile, 3.920 persoane au primit asistenţă medicală de urgenţă din partea pompierilor care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat şi terapie intensivă mobilă, iar alte 118 aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieţii.

Totodată, în această perioadă, IGSU a dislocat forţe şi mijloace pe autostrăzile A2 şi A4.

În această minivacanţă de Rusalii, inspectorii de prevenire au executat 265 de controale pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, în urma cărora au aplicat 645 sancţiuni contravenţionale, dintre care 575 avertismente şi 70 amenzi contravenţionale, în valoare de 179.001 lei.

Cu precădere, acţiunile au vizat spaţii destinate cazării persoanelor, inclusiv campinguri şi tabere pentru copii, localuri publice şi unităţi comerciale frecventate de un număr mare de persoane.

În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizaţi pentru a acţiona cu operativitate în sprijinul semenilor.

Taguri articol


12