Îl aștepta închisoarea, dar bântuia beat, pe străzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Jandarmii, cu ochii-n patru

Îl aștepta închisoarea, dar bântuia beat, pe străzi

Eveniment 28 Mai 2018 / 15:36 553 accesări

A fost suficientă puțină atenție din partea jandarmilor ca un tânăr care avea mandat de arestare să ajungă acolo unde-i era locul. Așa se face că, pe 28 mai, în jurul orei 00.15, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în misiune de patrulare la obiectivele din competenţă, a observat în zona gării C.F.R. Constanţa un tânăr care consuma băuturi alcoolice. Omul a devenit agitat şi a încercat să fugă la vederea oamenilor legii, însă jandarmii l-au ajuns din urmă și au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestuia.

În urma verificărilor făcute, jandarmii au descoperit că tânărul, în vârstă de 29 ani, domiciliat în Câmpulung Moldovenesc, avea pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Constanţa. Persoana în cauză a fost predată lucrătorilor Secţiei nr. 3 Poliţie Constanţa, în vederea luării măsurilor legale.



12