Două personalităţi de marcă ale teatrului şi filmului românesc, Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani, vor primi, de mâine, câte o stea pe Walk of Fame-ul autohton, aleea celebrităţilor aflată în Piaţa Timpului din Capitală. Cei doi mari actori sunt născuţi în acelaşi an (1936) şi în aceeaşi zodie (Fecioară), fiind... „gemeni\" şi pe marele ecran. Aceştia au jucat împreună în majoritatea comediilor de succes lansate în anii \'80 („Alo, aterizează străbunica!\", „Grăbeşte-te încet\", „Şantaj\", „Secretul lui Bachus\", „Secretul lui Nemesis\"), fiind doi dintre preferaţii regizorului Geo Saizescu. Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani au avut, de asemenea, numeroase roluri apreciate în teatru şi în scenete din emisiuni de televiziune.
„Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani sunt doi creatori de viaţă, permanent tonici, radianţi, ce depăşesc luminile scenei şi ale ecranului în orice împrejurări. Ei au reuşit, prin prezenţa lor plină de farmec şi de căldură, să transmită energii pozitive, contagioase de viaţă şi bucurie. Stelele de pe Walk of Fame sunt în semn de gratitudine pentru că ne-au oferit asemenea trăiri în toţi aceşti ani de activitate\", spune directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu.
Actorii care au primit, până acum, stele pe Walk of Fame-ul românesc sunt: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (post mortem), Maia Morgenstern, Tamara Buciuceanu Botez şi regizorul Alexandru Tocilescu.
Proiectul Walk of Fame-ului românesc este realizat de Teatrul Metropolis, alături de COCOR şi Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti.