Ilegalităţile continuă la Argus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizia Tribunalului, ignorată

Ilegalităţile continuă la Argus

Eveniment 07 Noiembrie 2011 / 00:00 1057 accesări

Problemele din cadrul celei mai vechi fabrici de ulei din România, SC Argus SA Constanţa sunt departe de-a se finaliza, deşi există decizii prin care se încearcă reintrarea în legalitate a companiei. Una dintre respectivele decizii aparţine Tribunalului Constanţa, care a anulat hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) desfăşurate pe 16 septembrie, referitoare la alegerea unui nou Consiliu de Administrare (CA) şi a unui nou auditor financiar. „Printr-o sentinţă civilă s-a dispus suspendarea executării respectivelor hotărâri până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare. Noi am cerut în instanţă anularea AGA desfăşurate în perioada 16-17 septembrie, din cauza faptului că la întrunire nu a fost permis accesul unei părţi reprezentative a acţionarilor”, a declarat administratorul în funcţie al societăţii, Dan Voiculescu, care, împreună cu al doilea administrator în funcţie, Constantin Radu, fac parte din vechiul CA, cel legal, potrivit deciziei Tribunalului. Mai mult, pe 13 septembrie, Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM) - organism de reglare şi supraveghere a pieţei de capital din România - a recunoscut calitatea de administratori legali ai societăţii pentru Dan Voiculescu şi Constantin Radu, în prezent ei fiind singurii reprezentanţi legali ai societăţii în relaţiile cu partenerii de afaceri.

ÎN AFARA LEGII În ciuda acestui lucru, actuala conducere a SC Argus SA refuză să predea gestiunea şi să se supună prevederilor legale. Potrivit unui raport curent înaintat CNVM şi Bursei de Valori Bucureşti, cei doi administratori şi membri ai CA - recunoscut legal - aduc la cunoştinţa respectivelor instituţii faptul că nu li s-a permis să organizeze şedinţa CA. „Subsemnaţii Voiculescu Dan şi Radu Constantin, în calitate de administratori statutari ai societăţii şi unici reprezentanţi legali în raporturile cu terţi, am convocat şedinţa extraordinară a CA la sediul social al societăţii din Constanţa, strada Industrială nr. 1 pentru data de 27 octombrie, orele 12.00”, se arată în raport. Din păcate, ca şi în cazul AGA din 16-17 septembrie, cei doi administratori s-au deplasat la sediul societăţii doar pentru a admira uşa pe dinafară. „Nu ni s-a permis accesul în societate pentru a desfăşura şedinţa, deşi le-am prezentat un document emis de Tribunalul Constanţa care atesta anularea CA constituit în cadrul AGA de pe 16 septembrie”, a spus Dan Voiculescu.

POTRIVIT UNUI RAPORT POSTAT PE SITE-UL SOCIETĂŢII, ACCESUL CELOR DOI ADMINISTRATORI ÎN SOCIETATE NU A FOST PERMIS PENTRU CĂ ŞEDINŢA NU A FOST ANUNŢATĂ CU TREI ZILE ÎNAINTE, IAR NUMĂRUL MEMBRILOR NU CORESPUNDE LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE

„Singura atribuţie pe care cei doi o mai pot exercita este convocarea AGA”, se arată în documentul semnat de preşedintele noului CA, Edy Gabriel Minjineanu. Cu alte cuvinte, decizia executorie a Tribunalului Constanţa nu pare să valoreze prea mult în ochii noului CA.

UŞI TRÂNTITE ÎN NAS Reamintim că, în perioada 16-17 septembrie, la sediul social al SC Argus, acţionarii reprezentativi ai societăţii au fost convocaţi pentru a participa la AGA. Deşi legislaţia în domeniu prevede ca adunările acţionarilor să fie organizate de administratorii societăţii, atât Dan Voiculescu cât şi Constantin Radu au aflat din convocatorul publicat în Monitorul Oficial despre desfăşurarea acţiunii. Mai mult, veniţi de la sute de kilometri depărtare, reprezentanţii acţionarilor au avut parte de surprize neplăcute în ambele zile ale AGA: uşile societăţii constănţene au fost închise, nefiindu-le permis accesul la şedinţă. În societate au intrat numai reprezentanţii grupurilor de firme controlate de omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, care a obţinut, în mod fraudulos, pachetul majoritar al Argus. Mai exact, prin intermediul firmelor sale, el a cumpărat acţiuni Argus fără să respecte prevederile legale potrivit cărora atunci când un acţionar atinge pragul de 33% din acţiuni este obligat să se oprească şi să lanseze o ofertă publică de cumpărare. În prezent, Chelu deţine peste 40% din acţiunile Argus, însă, potrivit unei decizii CNVM, el are drept de vot doar pentru 33% din acţiuni. Restul îi vor fi recunoscute doar după ce va depune oferta de preluare. Chelu a mai fost sancţionat de CNVM pentru nederularea ofertelor publice şi în cazul altor 11 companii româneşti.



12