După cum v-am anunţat, sîmbătă, la ora 11.00, va avea loc, la restaurantul "Zorile" din Constanţa, lansarea cărţii "Floroiu", scrisă de fostul nostru coleg Narcis Găvan. Lucrarea era mai mult decît necesară, readucînd în actualitate figura carismatică a celui mai bun fondist român din toate timpurile, constănţeanul Ilie Floroiu. Scrisă cu aplomb, în urma unei minuţioase documentări, cartea este extrem de interesantă şi se citeşte cu sufletul la gură. Generaţia mai veche îşi va reaminti (iar cea nouă, va afla acum) isprăvile sportivului mic de statură, dar mare în performanţe. Într-adevăr, Ilie Floroiu a învins "în luptă dreaptă" pe aproape toţi marii fondişti ai epocii: Lasse Viren (patru titluri olimpice), Gaston Roelants (campion olimpic la 3.000 m obstacole), Mohammed Gammoudi (campion olimpic la Mexico, dar şi alte două medalii de argint şi una de bronz), Emile Puttemans (recordman mondial), multiplii campioni europeni Karel Lismont, Franco Fava, Brendan Foster, Martti Vainio, Venanzio Ortis. I-au "scăpat" doar Yfter (dublu campion olimpic) şi "extraterestrul" Henry Rono (5 recorduri mondiale), care l-a depăşit pe român, în "cursa secolului" de la Rieti, cu numai o secundă. Strict matematic, s-a calculat că rezultatele lui Floroiu valorau cam 99,9% din recordurile mondiale, ceea ce ar însemna ca un român să alerge, astăzi, 26:20,00 pe 10.000 m sau 12:40,00 pe 5.000 m, performanţe utopice, din moment ce recordurile lui Ilie rezistă de aproape trei decenii! Constănţeanul ar fi putut realiza mult mai mult, dacă n-ar fi fost obligat să participe la zeci de curse pe an, fapt care i-a măcinat sănătatea şi l-a făcut să îşi încheie cariera de mare atlet la 27-28 ani. Puţini ştiu că Floroiu a suferit groaznic timp de doi ani, în care abia putea merge, aşa că revenirea sa pe pistă a reprezentat, prin ea însăşi, o uriaşă performanţă. Despre toate acestea, şi multe altele, ne vorbeşte, cu entuziasm şi talent, Narcis Găvan, în această carte care trebuie neapărat citită şi din care publicăm şi astăzi cîteva rînduri!

"A plecat, cu inima bătînd să-i sară din piept, spre staţia de autobuz. În drum însă, o basculantă a “atacat“ în viteză o baltă, stropindu-l din cap pînă în picioare pe aspirantul la glorie! Superstiţios, Ilie nu s-a întors din drum, ci a trecut pe la colegul său de an Osman Nadir, de la care a împrumutat haine. Probabil că cei cu care s-a întîlnit atunci pe stradă n-au înţeles de ce un băiat la 1,70 înălţime poartă pantalonii unuia cu zece centimetri mai înalt… Împreună cu Ungureanu, a mers la sediul vechi al Clubului Sportiv Farul Constanţa, situat pe bulevardul Ferdinand. Era după-amiază şi tinerii liceeni de la Agigea au nimerit la sala de haltere! Au aflat de la antrenorul Lisias Ionescu că îl pot găsi pe Ioan Veliciu la stadion. Antrenorul care îl curtase insistent l-a primit destul de rece, întrebîndu-l, de faţă cu toţi atleţii clubului, dacă s-a hotărît, în sfîrşit, să vină. “M-am hotărît“, i-a răspuns laconic Floroiu. A fost condus la vestiar, unde a primit echipamentul obişnuit: o geantă, trening, pantofi cu cuie, tenişi şi un fes. Ilie Floroiu, plecat nu demult din satul Iulia, judeţul Tulcea, era în al nouălea cer. Nu realiza însă ce drum extraordinar apucase! Sîntem abia în vara anului 1971".