Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, după şedinţa CExN, că toţi foştii preşedinţi ai partidului, respectiv Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase şi Mircea Geoană, vor fi prezenţi la Congresul din perioada 19-20 aprilie, acestora adăugându-li-se şi fostul preşedinte al PSDR, Alexandru Atanasiu. Ponta a afirmat că va candida la preşedinţia partidului, el arătând că a propus ca următorul Congres de alegeri să aibă loc peste trei ani, în 2016, înainte de alegeri. “Săptămâna viitoare punem practic o bornă foarte clară. Vom arăta foarte clar că PSD este în mod evident cel mai puternic partid al scenei politice. Este un partid cu mari responsabilităţi, avem conducerea Guvernului, a Camerei, a 23 de CJ, primării şi oamenii trebuie să afle de la noi ce ne propunem să facem în următorii trei ani, nu doar ce am făcut până acum”, a spus Ponta. Liderul PSD a mai spus că la Congres vor exista cinci funcţii de membru al BPN, echivalente funcţiilor de vicepreşedinte, rezervate exclusiv femeilor. (R.N.)