Actriţa Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale\" din Bucureşti, va primi una din cele mai înalte distincţii acordate de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa - titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. Frédéric Mitterand, fostul ministru francez al Culturii şi Comunicării, menţiona într-o scrisoare emisă pe data de 13 aprilie: „Vă adresez cele mai sincere felicitări pentru această distincţie, care recompensează eforturile unor ani lungi de muncă în favoarea limbii franceze şi cooperării franco-române\".
Recepţia şi decernarea oficială a titlului de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor vor avea loc pe 26 octombrie, la Institutul Francez din Bucureşti, începând cu ora 18.00.
„Sunt foarte emoţionată de promovarea mea în grad de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. Această distincţie mă onorează şi mă obligă. Am avut întotdeauna o mare admiraţie pentru cultura franceză, pentru istoria Franţei şi pentru poporul francez, care sunt profund legate de cultura şi istoria României. Sper ca şi în viitor, împreună cu oamenii de cultură şi artiştii români ataşaţi culturii franceze, să pot fi de folos bunelor relaţii dintre cele două ţări\", a declarat actriţa.
Cu o carieră impresionantă în teatrul şi filmul românesc, Ilinca Tomoroveanu are o solidă educaţie ardelenească, fiind nepoata poetului Octavian Goga. A avut parte de o şcoală de înaltă clasă, sub îndrumarea maestrului Costache Antoniu, asistent fiindu-i regizorul Ion Cojar.
A jucat sub semnături regizorale prestigioase roluri din marea dramaturgie românească. A avut şansa de a se întâlni cu partituri generoase în spectacole memorabile, sub bagheta unor mari regizori: Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Alexandru Finţi, Horea Popescu, Ion Cojar, Sanda Manu, Cornel Todea, Mihai Berechet, Andrei Şerban, Victor Ioan Frunză şi Radu Afrim.