Iluminat public în cartierul Pepinieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Agigea

Iluminat public în cartierul Pepinieră

Administrație 27 Iulie 2011 / 00:00 875 accesări

După ce a fost rezolvată problema iluminatului public în cartierul Steaua de Mare din comuna Agigea, administraţia locală a demarat lucrările de reabilitare a iluminatului public şi în cartierul Pepinieră. Totodată în zonă s-a lucrat şi la extinderea sistemului de iluminat, pe străzi relativ centrale pe care iluminatul public era mai mult decât necesar. „În zona sensului giratoriu, atunci când au fost executate lucrările de amenajare a acestuia, a fost eliminat iluminatul public. Sistemul de iluminat public trebuia să fie extins şi aici pentru că e vorba de un drum naţional (DN 39)“, a declarat primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu. De asemenea, iluminatul public va fi funcţional şi pe str. Dimitrie Paciurea, unde, din 1991, de când au fost construite primele case, nu a existat lumină pe străzi. Primarul mai spune că pentru lucrările care se fac în această perioadă au fost alocaţi 60.000 de lei din bugetul local.



12