Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, a declarat că, la sfîrşitul acestei săptămîni, locuitorii din toate satele unităţii administrative se vor putea bucura de sistemele de iluminat public ornamental, care va fi amplasat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Mureşan a precizat că ...
Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a declarat că, cel mai tîrziu luni, locuitorii localităţilor administrate de autoritatea locală pe care o conduce se vor putea bucura de sistemele de iluminat public ornamental, care va fi amplasat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. „Am fi dorit ca acest sistem ...
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a inaugurat, luni seara, sistemul ornamental de iluminat al oraşului, oferit gratuit de către două firme specializate. Cu această ocazie a avut loc şi un spectacol cu dansuri tradiţionale, oferite de ansamblul folcloric din localitate, „Rapsodia Dobrogei”. Pe ...
Ca în fiecare an, reprezentanţii Primăriei Constanţa pregătesc oraşul astfel încît sărbătorile de iarnă, care sînt tot mai aproape, să nu treacă neobservate. Viorel Farcaşiu, şeful Serviciului Iluminat Public din cadrul Primăriei Constanţa, a explicat că deja au început să se monteze becurile ...
Una dintre priorităţile pe care municipalitatea constănţeană şi le-a propus vizează reabilitarea spaţiilor verzi din oraş, iar în acest sens, Primăria Constanţa a iniţiat o serie de proiecte. Un astfel de proiect, „Reabilitarea şi extinderea spaţiilor verzi din zona Tomis I”, parte ...
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, alături de candidatul PSD în Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, Liviu Marian Stan, a inaugurat, ieri, drumul în lungime de 2,5 km, ce leagă zona Peninsulă din Năvodari de DJ 226 (spre Năvodari). Investiţia, în valoare de 10,5 miliarde de lei vechi, a fost ...
Cu toate că spun că încearcă să intre în normalitate şi că votează proiectele care vin în interesul oraşului, consilierii locali ai PD-L şi PNL din Năvodari nu fac decît circ la şedinţele de Consiliu Local (CL). În şedinţa de ieri a forului deliberativ, acuzele, replicile dure şi ironiile au ocupat ...
Iluminatul stradal cu surse convenţionale ar putea fi înlocuit în curînd cu surse mai eficiente din punct de vedere energetic, precum semi-conductorii cunoscuţi sub numele de led-uri. “Această sursă este mai eficientă din punctul de vedere al consumului, cu pînă la 50% mai eficientă decît sursele ...
La nivel local există diferenţe mari între parametrii de furnizare a serviciilor publice, relevă un studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) în perioada 2004-2007, a declarat Elena Iorga, coordonator de programe în cadrul IPP. “Există diferenţe enorme între parametrii de furnizare ai ...
Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, a declarat că unul dintre proiectele pe care le va aplica în perioada imediat următoare este reabilitarea sistemului de iluminat public din Agigea. Cîrjaliu a afirmat că proiectul va demara în maximum două luni, cheltuielile fiind suportate de la bugetul local ...
Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a prezentat în şedinţa ordinară de luni a Consiliului Local şapte contracte care, în opinia sa, au fost încheiate în mod ilegal de fosta administraţie locală. El dezvăluie o serie de legături pe criterii politice între beneficiarii contractelor şi fostul primar PD-L ...
Primăria Mangalia va demara, în perioada imediat următoare, lucrările privind reabilitarea infrastructurii în municipiu şi în staţiuni. Primarul Claudiu Tusac a declarat că are în vedere revigorarea turismului prin refacerea infrastructurii: asfaltări, refacere trotuare, iluminat public, canalizare, spaţii ...
Cauzele producerii unui accident mortal, ieri, în Mamaia, sînt incerte pînă la sosirea raportului legiştilor, cei care vor stabili dacă şoferul unei autoutilitare marca Dacia a făcut infarct la volan sau decesul său a fost provocat de impactul maşinii cu un stîlp de iluminat public de pe marginea şoselei ...
Excluşii din PRM Constanţa, care în prezent formează Grupul de Iniţiativă pentru Reformarea PRM (GIR PRM), condus de fostul preşedinte al filialei, Radu Comănici, fac apel la membrii de partid, la simpatizanţi şi la „toţi cei care au muncit cu partidul la reconstruirea judeţului să-l voteze la ...
Timp de şase ani, Nicolae Marghiol, nea Nicu pentru cunoscuţi, a condus cu mînă de fier destinele localităţii Ciocîrlia. În acea perioadă, între anii 1998 şi 2004, dezvoltarea comunei se reducea la vinul şi ţuica pe care fostul primar le împărţea regulat. Cisternele cu băuturi alcoolice înlocuiau ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a acordat o atenţie deosebită în ultimii patru ani infrastructurii de bază din judeţ, CJC alocînd sume uriaşe pentru reabilitarea drumurilor, refacerea reţelelor de apă şi celei de iluminat public. În prim plan s-a situat reabilitarea drumurilor publice din judeţ ...