Producătorii francezi de vin sînt dezamăgiţi că preşedintele Nicolas Sarkozy este abstinent de la alcool şi se tem că viaţa sănătoasă pe care o promovează creează o imagine greşită Franţei. „De fiecare dată cînd îl vezi la televiyor, face jogging. Nu-i place să mănînce, nu-i place să bea, nu reprezintă cultura Franţei”, a afirmat Serge Dombierer reprezentînd podgoria Chateau de Mauvanne din Provenţa, din sudul Franţei. „Preşedintele Jaques Chirac îşi cunoştea limitele la băutură”, a adăugat acesta despre predecesorul lui Nicolas Sarkozy, care putea fi adesea văzut că bea bere sau vin în vizitele sale prin ţară. Preşedintele Sarkozy a declarat, miercuri, într-un interviu, că nu se atinge de alcool. „Nu-mi place”, a replicat acesta la speculaţiile din mass-media potrivit cărora ar fi fost beat la o conferinţă recentă de presă.
Unii dintre producători susţin că Nicolas Sarkozy ar trebui să guste vinul şi apoi să-l scuipe, aşa cum fac degustătorii, doar ca să arate că este interesat de un produs francez de tradiţie, care produce mii de locuri de muncă şi este responsabil de o parte importantă a exporturilor Franţei. Mulţi producători francezi de vin se luptă cu scăderea consumului intern şi sînt nevoiţi să facă faţă concurenţei producătorilor din zone ca Australia şi Chile.