Imaginea României la Bruxelles nu este bună, mai ales în contextul în care Comisia Europeană va lua o decizie în raportul din luna iunie, a declarat ieri, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban: "Discuţiile şi dezbaterile politice uneori au generat o imagine nu prea bună. O imagine nu prea bună, atît la nivelul Comisiei Europene, cît şi la nivelul altor instituţii. Şi am văzut inclusiv în Parlamentul European că dezbaterile politice interne au fost preluate inclusiv la nivelul grupurilor politice din Parlamentul European. Sigur, nu sînt pozitive, dar nici nu este cazul să dramatizăm", a spus Orban. El a menţionat, totuşi, că "lucrurile stau relativ mai bine comparativ cu alte noi state membre", în ceea priveşte problema încălcărilor de aplicare a acquis-ului comunitar. "În momentul în care eşti preocupat de altceva, în momentul în care toate eforturile şi energiile ţi le aloci pentru alte raţiuni decît cele care ţin de maximizarea beneficiilor statutului de membru, normal că procesul acesta de adîncire al integrării europene poate fi afectat", a mai spus Orban. El a adăugat că declaraţiile politicienilor despre activarea sau nu a clauzei de salvgardare, după raportul CE din iunie sînt speculaţii fără fond: "În momentul de faţă, analiza este încă în desfăşurare. Nu există nici măcar un proiect al raportului. Sînt nişte etape înainte, un prim proiect, apoi pe acela se fac amendamente. Nici acest prim proiect nu este gata, urmează să fie definitivat în următoarele zile. Şi, în general, decizia de aplicare a clauzei sau de continuare a mecanismului sau de oprire a mecanismului este o decizie politică. Iar această decizie politică se va lua numai în luna iunie, în Colegiul Comisiei, la întîlnirea comisarilor".