Imagini ale asteroidului Lutetia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Imagini ale asteroidului Lutetia

Monden 12 Iulie 2010 / 00:00 418 accesări

Sonda europeană Rosetta a transmis peste 400 de fotografii ale asteroidului Lutetia pe care l-a survolat sâmbătă, descoperind “o nouă lume”, potrivit responsabililor de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), care au caracterizat această zi ca fiind una “istorică”. “Imagini fantastice care arată cratere şi alte numeroase detalii au putut fi transmise către Terra”, potrivit lui Holger Sierks de la Institutul Max Planck, responabil al camerei Osiris (Optical, Spectroscopic and Infrared Remote Imaging System), care echipează sonda.

Sonda Rosetta s-a apropiat la circa 3.200 de kilometri de asteroidul Lutetia, date fiind dimensiunile sale mari şi necesitatea de a-l cuprinde în totalitate în câmpul său vizual. Lutetia este al doilea asteroid studiat în cursul misiunii sondei Rosetta, pe 5 Septembrie 2008 aceasta trecând la 800 de kilometri de asteroidul Steins.

Dupǎ misiunea Lutetia, urmǎtoarele activitǎţi ştiinţifice ale sondei Rosetta vor fi observarea destinaţiei sale finale, cometa Churyumov-Gerasimenko (începând cu luna mai 2014 timp de 18 luni) şi asolizarea unei mini-sonde (în noiembrie 2014). Misiunea Rosetta şi studiul asteroizilor Lutetia şi Steins, ca şi al cometei 67P/ Churyumov-Gerasimenko, sunt importante în contextul apǎrǎrii planetare împotriva posibilelor catastrofe de naturǎ cosmicǎ pe care le pot cauza corpurile cereşti din apropierea Pământului (NEO, Near-Earth Objects), precum şi pentru elucidarea misterelor formǎrii sistemului nostru solar.

Taguri articol


12