Peste o sută de administratori de firme s-au înghesuit, ieri, la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Constanţa (AFP) pentru a depune formularele de deconturi aferente trimestrului doi de activitate. Data limită pentru depunerea acestora a fost 25 iulie 2007, astfel că în faţa sediului instituţiei de pe bulevardul Mamaia se formase, încă de dimineaţă, o coadă de peste o sută de persoane. Avînd în vedere prevederile OUG nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, ale Legii nr. 319/2007, privind securitatea şi sănătatea în muncă şi măsurile întreprinse de Guvern referitoare la existenţa unor temperaturi foarte ridicate, programul de lucru la ghişeele din cadrul administraţiilor financiare a fost modificat. Astfel, programul de lucru cu publicul era cuprins între orele 7:30 - 11:00 şi 17:00 - 20:00. Acest lucru i-a nemulţumit pe contribuabilii care nu reuşiseră să intre în instituţie pînă la ora 11:00 pentru a depune documentele fiscale. În momentul în care uşile instituţiei s-au închis, contribuabilii şi-au pierdut răbdarea şi au intrat cu forţa, în timp ce alţii au intrat în biroul şefului administraţiei financiare. “Le-am adus la cunoştinţă prevederile legii privind programul de lucru cu publicul în această perioadă. Unii au înţeles, alţii nu. Oricum, după ora 17:00, se deschideau din nou ghişeele. De asemenea, le-am recomandat să le trimită şi prin poştă pentru a evita statul la aceste cozi şi să suporte temperaturile ridicate. Noi am pornit toate sistemele de aer condiţionat, dar acestea nu mai făceau faţă din cauza îmbulzelii”, a declarat şeful AFP pentru Întreprinderi Mijlocii, Silviu Coşa.
Din păcate, procedura este destul de greoaie, existînd limitări fizice în preluarea acestora. Un alt motiv pentru care se formează cozi este că unele persoane depun chiar şi zece deconturi, probabil pentru un oarecare comision. "Regretăm că în condiţiile meteo de afară lumea trebuie să stea la coadă, însă aşa se întîmplă cînd se lasă totul pe ultima sută de metri. În comparaţie cu o zi obişnuită, volumul de muncă a fost mai mare cu 40%", a adăugat Coşa. Pe de altă parte, situaţia nu a fost mai uşoară nici pentru salariaţi, existînd numeroase cazuri în care li s-a făcut rău. Potrivit şefului AFP, documentele pot fi depuse şi prin poştă, întrucît plicurile vor fi preluate de angajaţii administraţiei financiare. De asemenea, în acest mod se evită disconfortul de a pierde ore în şir la cozi, şi totul pentru plata unui leu reprezentînd contravaloarea plicului timbrat. Mai mult, există şi posibilitatea ca documentele să fie trimise şi pe cale electronică. Amenzile pentru cei care nu îşi îndeplinesc obligaţiile fiscale pot ajunge şi la 10.000 de lei (100 de milioane de lei vechi).
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, conducerea DGFP Constanţa a decis ca aceştia să nu fie sancţionaţi: “DGFP Constanţa anunţă că, pînă la sfîrşitul acestei săptămîni (n.r. - inclusiv vineri, 29 iulie 2007), administraţiile finanţelor publice teritoriale vor înregistra toate declaraţiile fiscale cu termen final 25 iulie 2007, primite de la contribuabilii care aveau obligaţia depunerii acestor documente, fără ca aceştia din urmă să fie sancţionaţi, aplicîndu-se doar avertismente”, a declarat directorul executiv al DGFP Constanţa, Vasilica Mihai. Ea a adăugat că, de astăzi, se revine la programul normal de lucru cu publicul (8:30-16:00), ca urmare a ridicării avertizării “Cod Portocaliu” în judeţul Constanţa.