Îmbulzeală la Ziua Porților Deschise, la Inspectoratul de Jandarmi Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Îmbulzeală la Ziua Porților Deschise, la Inspectoratul de Jandarmi Constanța

Eveniment 03 Aprilie 2017 / 12:42 2447 accesări

Peste 400 de preșcolari și elevi din județ au profitat luni de porțile deschise de Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române și au trecut pragul instituției pentru a asista la demonstrațiile reprezentanților forțelor de ordine.

Cei mici au fost martori la exerciții demonstrative de autoapărare, arte marțiale și exerciții de dresaj canin. După ce toate aceste demonstrații, copiii și adolescenții au putut vizita atelierul de prezentare a tehnicii din dotarea Jandarmeriei și au putut studia de aproape autospecialele folosite pentru intervenții de către jandarmi. Cu această ocazie, liceenii din clasele a 11-a și a 12-a au primit și oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru arma jandarmi.

Copiii și profesorii însoțitori au fost impresionați de activitățile desfășurate în cadrul “Zilei Porților Deschise” și au promis că vor vizita Jandarmeria și la viitoarele festivități, unii dintre cei mici fiind convinși, pentru moment, că attunci când se vor face mari vor deveni jandarmi.



12