„În următoarele patru luni vom pune accent pe depistarea unor soluţii de creştere a veniturilor, pe de-o parte, şi stopare a pierderilor financiare, pe de altă parte. Suntem în curs de definitivare a proiectului de act normativ care va impune implementarea mecanismelor de clawback şi payback în sistemul de acordare a medicamentelor compensate şi gratuite”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau. Ministrul Sănătăţii a mai declarat că, până la sfârşitul acestui an, o echipă de specialişti va definitiva pachetul bazal de servicii suportat din contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Procesul de informatizare a sistemului, prin introducerea cardului naţional, prescripţiei electronice şi fişei electronice va continua şi va constitui o metodă de stopare a scurgerilor financiare din sistem. De asemenea, introducerea sistemului de co-plată, prin tichetul moderator de sănătate, va duce la o reglare a sistemului. Coplata va optimiza circuitul pacientului în sistem şi va fi un mecanism care va reduce utilizarea nejustificată a unor servicii din sistem, ca de exemplu accesarea serviciilor spitaliceşti. Ministrul Sănătăţii a declarat că mai există două proiecte finalizate şi care vor fi prezentate Executivului, cel care se referă la coordonarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cel care prevede descentralizarea direcţiilor de sănătate publică.