În vară, dirijorul canadian Michel Brousseau a fost prezent pentru prima dată la Constanţa, unde, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, a asigurat conducerea muzicală a concertului „Diversitate culturală româno-canadiană”. Atunci, muzicianul canadian, care nu se afla pentru prima dată în ţara lui Enescu, a dirijat o lucrare românească, balada-oratoriu „Mănăstirea Argeşului”, de Iacob Mureşianu. Cu acel prilej, dirijorul care conduce patru coruri din Canada a vorbit, pentru „Telegraf”, despre publicul din România, dar şi despre preferinţele sale muzicale.

Reporter: Aţi descoperit muzica foarte devreme. Cărei persoane datoraţi devenirea dvs. ca muzician?

Michel Brousseau: Am descoperit muzica la cinci ani, însă într-un mod serios am început să o studiez când aveam nouă ani. Am fost invitat la vecinul meu, care era pianist concertist şi tatăl lui Raffi Armenian - dirijor de origine armeană, care a fost director artistic al orchestrei din Kitchiner - şi cu care am început să iau lecţii de pian şi, implicit, de orchestraţie. Apoi, la vârsta de 14 ani, am decis să devin dirijor.

R.: Ce vă place mai mult, să dirijaţi sau să cântaţi la pian?

M.B.: Cel mai mult îmi place să trăiesc muzica în toată plinătatea sa. Pianul şi orchestra se aseamănă. Pianul este ca o orchestră, dar cu sunete, culori multiple. Aşadar, îmi place să cânt la pian, în special ca să acompaniez cântăreţii. Dar mai este şi plăcerea de a cânta la patru mâini, de exemplu cu fiul meu, Sachel. Dirijatul rămâne, însă, pasiunea mea principală.

R.: Printre muzicienii dvs. preferaţi se află şi români?

M.B.: Îmi place foarte mult marea solistă Angela Gheorghiu, în special în „Traviata”, dirijată de Solti (n.r. - Sir Georg Solti, dirijor de origine ungară). De asemenea, îl apreciez foarte mult pe violonistul Gabriel Croitoru, pe care am avut ocazia să îl întâlnesc în cadrul unui sejur în România, când am dirijat un concert cu Filarmonica Braşov, iar fiica sa, Simina Croitoru, având 12 ani la acea vreme, a interpretat cu mine concertul de Bruck. A doua zi, am fost la un concert al lui Gabriel Croitoru, pe care l-am invitat şi a venit într-un sejur muzical în Canada.

R.: Cum aţi caracteriza muzica românească?

M.B.: E dificil pentru mine să definesc muzica românească în întregime, deoarece nu o cunosc foarte mult. Din ceea ce am ajuns să cunosc până acum, datorită baladei-oratoriu „Mănăstirea Argeşului”, de Iacob Mureşianu, pot să spun că iubesc muzica românească tot atât de mult ca şi muzica lui Puccini.

R.: Cum vi se pare publicul constănţean, cel din România, în general?

M.B.: Foarte entuziast, foarte călduros, având în acest fel multe asemănări cu publicul din Quebec. Am fost foarte impresionat şi încântat de faptul că publicul aplaudă până la ultimul corist care a ieşit de pe scenă.

R.: După „experienţa românească”, aţi vrea să reveniţi în ţara noastră?

M.B.: Deja am venit de mai multe ori în România. Prima oară la Braşov, apoi la Cluj şi în turneul din această vară. Desigur că, dacă se iveşte ocazia, voi reveni cu mare plăcere.