Imigranţii din SUA, abonaţi la Premiile Nobel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Imigranţii din SUA, abonaţi la Premiile Nobel

Monden 07 Iunie 2014 / 00:00 614 accesări

Peste o treime dintre laureaţii Premiului Nobel din SUA în domenii precum chimia, medicina şi fizica sunt imigranţi. Raportul lansat de Fundaţia Naţională pentru Politică Americană (NFAP), un grup de cercetare conservator, arată că, începând cu anul 2000, 24 de imigranţi au câştigat Premiul Nobel în aceste domenii, din 68 de laureaţi americani pentru chimie, medicină şi fizică. NFAP speră că raportul, care demonstrează contribuţiile imigranţilor în domenii importante, va susţine şansele adoptării unei reforme a imigraţiei, blocată în Congres, în acest mandat. Deşi Senatul SUA a adoptat un proiect de lege privind imigraţia, anul trecut, măsura s-a împotmolit în Camera Reprezentanţilor, unde republicanii rămân profund divizaţi în privinţa a ceea ce trebuie făcut cu cei peste 11 milioane de rezidenţi americani fără acte legale. Înainte de 1960, doar un imigrant în SUA a câştigat Premiul Nobel pentru Chimie, nouă pentru Medicină şi 15 pentru Fizică. Din 1960, însă, 23 de imigranţi au obţinut Premiul Nobel pentru Chimie, 28 pentru Medicină şi 21 pentru Fizică.

Taguri articol


12