Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a fost mandatat să negocieze cumpărarea de la Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP), Constanţa, a unui imobil în care îşi desfăşoară activitatea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC). “Este vorba despre sediul din blocul turn din zona gării, unde cei de la DGASPC au funcţionat o perioadă de timp, plătind chirie pentru acel spaţiu. Acum este nefuncţional, din cauza degradării. Am considerat că spaţiul poate fi folosit de angajaţii DGASPC, dar numai după o reabilitare. În aceste condiţii, dorim că cumpărăm acest spaţiu de la RAEDPP, pe care ulterior să-l facem funcţional, şi să devină un sediu de prestaţii sociale”, a declarat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu. (R.N.)