Imobiliarele românești cresc peste media UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Imobiliarele românești cresc peste media UE

Economie 10 Iulie 2018 / 16:38 637 accesări
Prețurile locuințelor au crescut cu 4,5%, în UE, în trimestrul I din 2018. În România, avansul din aceeași perioadă a fost de 6,6%

Prețurile locuințelor au crescut cu 4,5%, în UE, în trimestrul I din 2018. În România, avansul din aceeași perioadă a fost de 6,6%

Preţul locuinţelor în zona euro a crescut cu 4,5%, iar în Uniunea Europeană cu 4,7% în primul trimestru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, un avans mai mare fiind înregistrat în România, unde preţul locuinţelor a urcat cu 6,6% în ritm anual, potrivit datelor publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe, în primele trei luni, au fost raportate în Letonia (13,7%), Slovenia (13,4%), Irlanda (12,3%) şi Portugalia (12,2%), în timp ce preţurile au scăzut în Suedia şi Italia (ambele cu 0,4%) şi Finlanda (cu 0,1%). Comparativ cu trimestrul patru din 2017, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,7% în Uniunea Europeană şi cu 0,6% în zona euro, în perioada ianuarie - martie 2018. În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Letonia (7,5%), Ungaria şi Slovenia (ambele cu 4,4%) şi Portugalia (3,7%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Malta (cu 4,7%), Cipru (cu 1,8%) şi Suedia (cu 0,8%). România a fost peste media UE, cu un avans trimestrial de 2,1% în perioada ianuarie - martie 2018.



12