ÎN DÉCOR Tragedie rutieră! O tânără de 25 de ani şi-a pierdut viaţa, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier care a avut loc în apropierea oraşului Ovidiu. Poliţiştii spun că Andra Puia, de 25 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, aflată la volanul unui autoturism marca Opel, se deplasa pe Drumul Naţional 2A (Constanţa - Hârşova), dinspre oraşul Ovidiu către comuna Mihail Kogălniceanu. Potrivit anchetatorilor, la un moment dat, şoferiţa a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens, după care a părăsit carosabilul, izbind un copac de pe marginea şoselei. Până la sosirea ambulanţei, martorii teribilului accident au sărit în ajutorul victimei. “Am văzut-o în oglindă în momentul în care a părăsit drumul şi a lovit pomul. M-am întors şi am spart geamul portierei, cu un extinctor luat de la un alt şofer, pentru că nu se vedea nimic înăuntru. Atunci am zărit-o pe tânără, zăcând între scaune”, a povestit unul dintre şoferii care au treceau prin zonă. “Am sunat la 112 şi am chemat autorităţile”, a declarat o tânără.
CONTRA CRONOMETRU Pentru că victima a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale maşinii, a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”. Pompierii militari au acţionat contra cronometru. “A fost o misiune dificilă. Am lucrat în tandem cu colegii din ambulanţă, care îi acordau primul ajutor, pentru că victima intrase în stop cardiac. În timp ce ei efectuau manevrele de resuscitare, noi am îndepărtat bordul pentru a o scoate pe tânără din maşină, aşa că trebuia să avem grijă atât de ea, cât şi de colegii noştri în timp ce lucram”, a declarat plt. adj. Dan Bălan, din cadrul ISU “Dobrogea”. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse de echipajul SMURD, viaţa tinerei nu a mai putut fi salvată. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc această tragedie rutieră.