Impact frontal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Impact frontal

Eveniment 10 Mai 2010 / 00:00 2385 accesări

Şase persoane au ajuns, duminică seară, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în urma unui accident rutier ce a avut loc la ieşirea din localitatea Lumina. Oamenii legii spun că incidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. „Din primele cercetări a reieşit faptul că, din cauza împroşcării cu apă a parbrizului unui autoturism Volkswagen, şoferul acestuia a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda, care circula regulamentar dinspre Lumina spre Tulcea“, a declarat agentul şef principal Marin Vasile, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Martorii spun că şoferul care se afla la volanul Skodei, înmatriculată CT 60 CCD, nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. „La volanul maşinii Skoda se afla vărul meu. Eu eram cu autoturismul la doar câţiva metri în spatele lui. Mergeam împreună la o înmormântare. În curbă, Volkswagenul a intrat direct în el. A apucat să tragă puţin de volan, dar nu a putut să îl evite“, a declarat George Şapera. Oamenii legii spun că cercetările în acest caz sunt continuate şi că, cel mai probabil, şoferul care se afla la volanul autoturismului Volkswagen se va alege cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.



12