Impact în intersecție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Impact în intersecție

Eveniment 08 Octombrie 2014 / 00:00 1884 accesări

O persoană a ajuns ieri pe patul de spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier petrecut, în jurul orei 15.00, în cartierul Km 5, din municipiul Constanța. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 48 de ani, din localitatea Negru Vodă, se deplasa cu un autoturism marca BMW pe strada Meșterul Manole. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Pandurului, acesta nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un Opel la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani, din Constanța. În urma impactului, un pasager din Opel a fost rănit. La locul accidentului au sosit polițiștii de la Rutieră și cadrele medicale. Victima de 68 de ani a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele fiind negative. Șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



12