Nu a respectat semnificaţia indicatorului “Stop” şi a provocat un accident de circulaţie. Protagonistul evenimentului rutier, care s-a petrecut ieri dimineaţă, în localitatea constănţeană Ovidiu, este un şofer de 56 de ani. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Marin Radu se deplasa pe strada Teiului, către Drumul Naţional 2A, la volanul unui autoturism marca Opel. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Poporului, spun poliţiştii, şoferul nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia, condus regulamentar de Gabriel Romulus Vitan, de 38 de ani. În urma impactului, Natalia Lăcrămioara Vitan, de 39 de ani, pasageră în Dacie, a fost rănită uşor. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul Drager, însă poliţiştii au stabilit că aceştia nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.