Impact în intersecţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Impact în intersecţie

Eveniment 15 Noiembrie 2013 / 00:00 717 accesări

Un bărbat de 58 de ani a avut nevoie miercuri seară de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit într-un accident rutier care a avut loc, în jurul orelor 19.10, în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 22 de ani, din localitatea Vulturu, a condus o autoutilitară pe strada Făgetului. Ajuns la intersecţia cu strada Primăverii, spun poliţiştii, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu o maşină condusă regulamentar de un şofer de 58 de ani, din Constanţa. În urma impactului, bărbatul de 58 de ani a fost rănit. O ambulanţă a transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii i-au testat pe cei doi şoferi cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare pentru vătămare corporală din culpă.



12