Două persoane au fost rănite miercuri noaptea, în urma unui accident rutier care a avut loc în municipiul Constanţa, în jurul orelor 23.55. Potrivit anchetatorilor, Sabit D., de 49 de ani, din Năvodari, a condus o maşină pe bulevardul Mamaia. Ajuns la intersecţie cu strada Mircea cel Bătrân, au stabilit oamenii legii, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla Andrada M., de 20 de ani, din Constanţa. Ambii şoferi au declarat în faţa poliţiştilor că au trecut pe culoarea verde a semaforului. În urma impactului, cei doi conducători auto au fost răniţi şi transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier. (R.M.)