O tânără de 21 de ani a fost rănită miercuri după-amiază, în urma unui accident rutier ce a avut loc în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, Haida Guci, de 77 de ani, a condus un Tico, înmatriculat CT 05 UFO, pe bulevardul Ferdinand. La intersecţia cu bulevardul IC Brătianu, au stabilit poliţiştii, din cauza nepăstrării distanţei regulamentare, a intrat în coliziune cu un Matiz, înmatriculat CT 07 WRH, la volanul căruia se afla Rodica Dode, de 47 de ani, din Constanţa. În urma impactului, o tânără de 21 de ani, aflat pe scaunul din dreapta faţă al Matiz-ului, a fost rănită şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.