22 Decembrie 2024, 18:06
Un microbuz de transport persoane s-a ciocnit violent, în data de 6 octombrie, de un autoturism. Incidentul a avut loc pe DN22, în localitatea Tariverde, din județul Constanța, informează Mediafax.
În urma impactului violent, o persoană a murit şi cinci au fost rănite. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Constanţa, un bărbat din maşină a murit în urma accidentului, iar alte cinci persoane au suferit diferite traume. În accident au fost implicate alte trei persoane care au refuzat transportul la spital.