Împăduriri şi irigaţii cu fonduri nerambursabile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Împăduriri şi irigaţii cu fonduri nerambursabile

Social 04 Septembrie 2012 / 00:00 500 accesări

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte, de ieri, cereri de finanţare pentru proiectele de împăduriri, investiţii non-agricole în mediul rural, dar şi pentru irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare. Astfel, în perioada 3 - 28 septembrie 2012, constănţenii interesaţi de împădurirea terenurilor agricole au la dispoziţie aproape 132 milioane de euro prin măsura 221 - „Prima împădurire a terenurilor agricole”. Implementarea măsurii are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Concret, cu sprijinul acestei măsuri se poate finanţa realizarea de perdele forestiere sau plantaţii de arbori. Potrivit APDRP, tot în perioada 3 - 28 septembrie 2012 se pot depune la APDRP cereri de finanţare pentru investiţii în mediul rural prin măsura 312 - „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” . Fondurile totale disponibile, în cadrul acestei sesiuni de primire a proiectelor pentru măsura 312, sunt de aproape 135 milioane de euro. Banii puşi la dispoziţie reprezintă totalul fondurilor disponibile pentru această măsură până la finele perioadei de finanţare, adică până la 31 decembrie 2013. Fondurile maxime nerambursabile ce pot fi acordate pentru finanţarea unui proiect din cadrul acestei măsuri de finanţare se ridică la 200.000 de euro. O altă posibilitate de finanţare o reprezintă măsura 125 - submăsura a, componenta 1: „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare”. Fondurile nerambursabile, disponibile în perioada 3 septembrie - 15 octombrie 2012, sunt de 60 de milioane de euro. Banii pot fi solicitaţi pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii.

Taguri articol


12