• Scuze şi promisiuni • Magnatul media australiano-american Rupert Murdoch îşi cere de zor scuze britanicilor, în şapte ziare naţionale, după ce doi directori au demisionat în cadrul scandalului interceptărilor care i-a lovit în plin imperiul media. „Ne pare rău\", a scris acesta în mesajul ce a apărut sâmbătă şi reluat şi duminică şi luni. „Publicaţia „The News of the World” s-a ocupat cu a-i trage la răspundere pe alţii. A eşuat când a fost vorba despre el. Ne pare rău pentru greşelile serioase care s-au produs. Ne pare rău pentru suferinţa celor afectaţi”, potrivit mesajului. În mesaj se exprimă regretul pentru faptul că nu s-a acţionat mai rapid pentru rezolvarea lucrurilor, dar Rupert Murdoch recunoaşte că scuzele nu sunt suficiente. „Afacerea noastră s-a bazat pe ideea că o presă deschisă şi liberă trebuie să fie o forţă pozitivă în societate. Trebuie să ne ridicăm la acest standard”. Mogulul media a promis paşi concreţi pentru rezolvarea problemelor. „Veţi mai auzi de noi”, promite acesta, în încheiere.
Nicio scuză sau promisiune nu poate ştirbi însă din greutatea situaţiei. Rebekah Brooks, fosta directoare a diviziei britanice a grupului Murdoch, a fost arestată ieri de poliţie la Londra, în cazul scandalului privind interceptările, a anunţat duminică postul de televiziune Sky News, care face parte din imperiul magnatului de presă. Cu puţin timp înainte, Scotland Yard anunţase arestarea unei femei de 43 de ani, suspectată de participare la interceptarea comunicaţiilor şi de corupţie, fără a preciza identitatea acesteia. Rebekah Brooks, directorul executiv la News International, a demisionat vineri în urma presiunilor publice. Aceasta a fost redactor-şef la „The News of the World” din 2000 în 2003.
• Pierderea unor colaboratori importanţi • Şi Les Hinton, una dintre figurile de bază ale News Corporation, şi-a anunţat şi el demisia de la conducerea Dow Jones, compania care administrează „The Wall Street Journal”. Rupert Murdoch a afirmat că demisia lui Les Hinton îi provoacă \"multă tristeţe\". Les Hinton a condus News International, compania care administrează publicaţiile deţinute de News Corp în Marea Britanie, între 1995 şi 2007, în perioada când tabloidul „The News of the World”, între timp închis, a interceptat ilegal mii de telefoane pentru a-şi alimenta subiectele de scandal. Les Hinton lucra la News Corp de 52 de ani, intrând în trustul Murdoch ca reporter la publicaţia „Adelaide News” din Australia la vârsta de 15 ani. Vestea plecării lui neaşteptate a fost primită cu uluire de personalul de la „The Wall Street Journal”. Este prima victimă pe care scandalul o face în SUA, unde FBI a anunţat deja că investighează dacă tabloidul britanic a interceptat şi telefoanele unor victime ale atentatelor din 11 septembrie 2001.
Criza care zguduie News Corp a explodat după ce s-a aflat că telefonul mobil al unei eleve de 13 ani a fost interceptat de tabloidul „The News of the World” în 2002. Fata era dată dispărută, iar ulterior a fost găsită asasinată. Rupert Murdoch s-a întâlnit vineri cu părinţii fetei şi şi-a cerut scuze.
• Suspecţi de corupţie • Şeful poliţiei din Londra este prins în scandalul interceptărilor, după ce presa a scris că ar fi acceptat tratament gratuit la spa din partea unui editor al tabloidului „The News of the World”. Sir Paul Stephenson şi soţia sa au acceptat o şedere gratuită în luna ianuarie la un complex spa de lux, promovat de compania lui Neil Wallis. Cei doi s-au bucurat de un sejur de 12.000 de lire sterline la Champneys spa, aflat la 50 kilometri la nord-est de Londra, în principal pentru ca Sir Paul Stephenson să se refacă după o fractură. Neil Wallis, arestat săptămâna trecută în scandalul interceptărilor, a lucrat şi drept consultant de presă pentru poliţia londoneză. La rândul său, premierul David Cameron este supus la presiuni tot mai mari, după ce a recunoscut că a avut 26 de întâlniri oficiale cu Rupert Murdoch, cu fiul acestuia, James, şi cu alţi directori ai corporaţiei News International.