Un grup de oameni de ştiinţă susţine că implantarea unui dispozitiv care să stimuleze o anumită regiune cerebrală poate stopa tendinţa de a mânca prea mult, informează LiveScience.com. Noul studiu, bazat pe experimente desfăşurate pe cobai obezi, a ajuns la concluzia că procedeul denumit DBS (deep brain stimulation - stimulare profundă a creierului) care implică implantarea unui dispozitiv care transmite impulsuri electrice precise în creier, reduce tendinţa de a mânca prea mult. ”Odată aplicat în experimente pe voluntari umani, procedeul DBS s-ar putea dovedi, rapid, tratamentul de care au nevoie oamenii care suferă de obezitate”, crede coordonatorul acestui studiu, Casey Halpern, neurochirurg la Şcoala de Medicină Perelman a Universităţii din Pennsylvania. ”La început, ideea de a folosi implanturi pe creier pentru a lupta împotriva obezităţii părea destul de deplasată. Am avut o lungă discuţie pe acest subiect şi-mi aduc aminte că am obiectat, întrebând cine Dumnezeu se va opera pe creier ca să scape de obezitate?”, susţine Tracy Bale, profesor asociat la aceeaşi universitate.
Cercetătorii au ţintit o parte a creierului denumită nucleus accumbens, o mică structură din centrul cerebral legat de recompensă, despre care deja se ştie că joacă un rol important în comportamentele adictive. ”Lucrurile care îi împing pe oameni să mănânce prea mult ţin de sistemul de recompensă. Astfel, spre exemplu, dacă cineva este foarte stresat sau dacă a avut o zi mai proastă, ar putea să aleagă să se recompenseze prin mâncare”, explică Tracy Bale. În cadrul experimentelor, şoarecii au primit acces nelimitat la o hrană săracă în calorii, pentru ca o dată pe zi, timp de o oră, să primească hrană grasă. ”Şoarecii sunt la fel ca oamenii şi adoră hrana grasă. În două zile, cobaii au învăţat că această hrană grasă nu le este lăsată la discreţie, aşa că au început să mănânce cât de mult puteau”, a explicat Tracy Bale. După ce s-a aplicat procedura DBS, şoarecii au început să mănânce semnificativ mai puţin din hrana grasă, prin comparaţie cu şoarecii care nu au fost supuşi acestei proceduri. În plus, şoarecii trataţi astfel nu au încercat să compenseze deficitul caloric prin consumul unei cantităţi mai mari din hrana săracă în calorii. După câteva zile de stimulare constantă, dispozitivele au fost oprite iar şoarecii şi-au reluat vechile tendinţe de hrănire. Dacă sistemul DBS ar ajunge să fie folosit pe oameni, el ar fi pornit în continuu, iar intensitatea impulsurilor electrice ar fi ajustată în funcţie de nevoia fiecărui pacient. Acest tip de tratament ar putea fi o alternativă la riscantele intervenţii chirurgicale bariatrice şi ar putea fi mai eficient decât opţiunile farmaceutice existente.
”Operaţia pe creier sună intimidant, dar rata de mortalitate este cu mult mai mică iar această metodă de tratament ar putea fi rezervată pacienţilor care nu răspund la medicamente”, a concluzionat Tracy Bale. Multe companii farmaceutice încearcă să lupte împotriva obezităţii prin suprimarea senzaţiei de foame a oamenilor, dar această abordare este greşită. Oamenii nu mănâncă prea mult pentru că le este foame. Ei mănâncă pentru că alimentele au gust bun şi ajung să se simtă mai bine după aceea. Sistemul DBS este folosit deja pentru a reduce tremorul pacienţilor care suferă de Parkinson, iar oamenii de ştiinţă îi studiază efectele şi în cazul sindromului obsesiv-compulsiv şi al depresiilor.