Implanturile mamare pot provoca forme rare de cancer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Implanturile mamare pot provoca forme rare de cancer

Monden 06 Noiembrie 2008 / 00:00 621 accesări

Echipa de cercetători olandezi din cadrul Institutului de Tratare a Cancerului din Amsterdam a analizat posibila legătură dintre cancer şi implanturile de silicon, după ce au identificat două paciente care sufereau de forme rare de cancer al sistemului limfatic (ALCL). Tumorile erau amplasate în zona înconjurătoare implanturilor de silicon şi astfel s-a ajuns la concluzia că protezele mamare sporesc riscul de apariţie a unor forme rare de cancer al sistemului limfatic. Baza de date olandeză a identificat 11 femei, a căror medie de vîrstă este de 40 de ani, care au fost diagnosticate cu ALCL la nivel mamar, între 1990 şi 2006. Fiecare pacient a fost comparat cu ceilalţi pacienţi, în funcţie de vîrstă, de anul punerii diagnosticului şi de tipul de cancer mamar limfatic. Cinci dintre pacientele care suferă de ALCL au suferit intervenţii chirurgicale de implant mamar în ambii sîni. În toate cele cinci cazuri, implanturile au fost realizate din motive cosmetice.

Cea mai răspîndită formă de cancer limfatic din grupul de studiu a fost limfomul celular de tip B, urmat de limfomul asociat mucoasei ţesutului limfoid. Doar unul din 35 pacienţi şi-a făcut implant mamar înainte de a fi diagnosticat cu limfom. Cercetătorii au calculat că riscul de apariţie a ALCL mamar cauzat de protezele de silicon din motive estetice a fost de 18,2%. Cu toate acestea, riscul total de apariţie al ALCL este foarte mic, autorii studiului ajungînd la concluzia că doar 0,1 - 0,3 femei din 100.000 cu implanturi mamare vor fi atinse de această maladie. Ţinînd cont că siliconul este imunogen, sînt necesare teste suplimentare pentru evaluarea legăturii dintre silicon şi cancerul mamar. Aceste studii trebuie să fie urmărite cu atenţie, completate cu date statistice suficiente şi informaţii despre ceilalţi factori.

O altă descoperire vine în ajutorul reducerii riscului de cancer la femei. Cercetătorii Şcolii Medicale Harvard au efectuat, timp de şapte ani, un studiu ce a implicat aproape 5.500 de femei de peste 42 de ani. O parte dintre acestea au primit suplimente pe bază de acid folic şi vitamine B6 şi B12, iar celorlalte le-a fost administrat un medicament placebo. La final, 379 de femei s-au îmbolnăvit de cancer, 187 fiind din grupul care a primit suplimentul nutritiv, iar 192 din grupul care a primit placebo. Astfel s-a ajuns la concluzia că acidul folic şi vitaminele B6 şi B12 nu au niciun rol în reducerea riscului de cancer la femei. În SUA, după 1998, numeroase alimente au fost fortificate cu acid folic sintetic, pentru a reduce riscul de probleme ale sistemului nervos. În prezent, o treime dintre americanii adulţi iau suplimente nutritive care conţin acid folic şi vitaminele B6 şi B12.



12