Implementarea Acordului de la Minsk va face posibilă ridicarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Implementarea Acordului de la Minsk va face posibilă ridicarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Externe 02 Mai 2017 / 17:49 619 accesări

Sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei ar putea fi ridicate doar după implementarea Acordului de la Minsk, a declarat marți cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în cadrul unei conferințe comune cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Soci, notează site-urile agențiilor Sputnik și Reuters. "Rusia este un partener important, dar sancțiunile ar putea fi ridicate doar după ce acordurile de pace de la Minsk vor fi implementate complet. Atingerea acestui punct este obiectivul meu", a declarat Angela Merkel. Uniunea Europeană a impus sancţiuni Rusiei după anexarea regiunii ucrainene Crimeea de către Moscova în anul 2014, regimul de sancţiuni fiind înăsprit ca urmare a implicării ruse în conflictul separatist din estul Ucrainei. Sancţiunile împotriva Rusiei vizează sectoarele apărării, energiei şi economiei. În replică, Moscova, care neagă acuzaţiile legate de susţinerea rebelilor din Ucraina, a interzis importul de produse agricole din UE. Cancelarul Germaniei a subliniat că nu este mulțumită de stadiul discuțiilor în cadrul "Formatului Normandia", între Germania, Rusia, Ucraina și Franța, dar că rămâne cel mai bun forum pentru discuții privind situația din estul Ucrainei. Întrebată despre posibilitatea redactării unui nou acord privind privind pacea în estul Ucrainei, Angela Merkel a spus ferm că este împotriva acestui demers.

În februarie 2015, autoritățile de la Kiev și separatiștii au semnat un acord la Minsk privind pacea în regiunea Donbas, aflată în estul Ucrainei și care include orașele Donețk și Lugansk. Înțelegerea a fost semnată în urma unei medieri franco-germane și în prezența președintelui rus Vladimir Putin. În urma întrevederii cu Vladimir Putin, Angela Merkel și-a exprimat sprijinul pentru un armistițiu în Siria și disponibilitatea de a coopera cu Rusia în lupta împotriva terorismului. Cancelarul german i-a cerut președintelui rus să contribuie la protejarea drepturilor homosexualilor din Cecenia, în condițiile unor rapoarte potrivit cărora acești cetățeni sunt persecutați.



12