IDEE RESPINSĂ Propunerea democrat liberalului Cezar Preda de a implica Serviciul Român de Informaţii (SRI) în anchetele procurorilor nu este văzută cu ochi buni de societatea civilă. Unul dintre cei care au criticat propunerile de modificare a legilor siguranţei, elaborate de Preda, este preşedintele ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, care a declarat, pentru presa centrală, că posibilitatea ca SRI să întocmească acte de urmărire penală reprezintă o propunere extrem de riscantă. ”Cristian Preda a tot invocat, în ultima perioadă, manipularea şi necunoaşterea modificărilor pe care le-a operat el în ceea ce priveşte legile siguranţei. Totodată, pedelistul nu a negat faptul că SRI ar putea desfăşura anchete penale sub coordonarea unui procuror. Eu mă număr printre cei care nu cred în independenţa procurorilor. Exista şi posibilitatea ca taman Cezar Preda, după valurile pe care le-a riscat, să îşi retragă propunerile”, a spus Pârvulescu.
SEMNE DE ÎNTREBARE În aceeaşi idee, analistul politic Dan Pavel a afirmat că propunerile de modificare a legilor siguranţei, elaborate de pedelistul Cristian Preda, ridică „mari semne de întrebare” în condiţiile în care SRI capătă noi prerogative, fără nicio dezbatere publică a acestei probleme. „În primul rând, nu poţi să pui pe masă astfel de propuneri fără o dezbatere serioasă. O dezbatere publică. Şi în Parlament, totodată, trebuie să se discute aşa ceva. Este vorba despre un domeniu crucial. Cezar Preda conferă SRI nişte prerogative alarmante. Ideea ca SRI să aibă dreptul de a întocmi acte de urmărire penală este copiată, probabil, din State. Dar, acolo, FBI-ul are o groază de alte atribuţii. Şi responsabilităţi. Şi problema terorismului este cu totul alta. Dacă poliţia şi justiţia au hibe majore, pe care le vedem cu toţii, ce ne mai trebuie ca şi SRI să aibă astfel de prerogative?”, a spus Pavel.