FALS O acţiune de amploare care a avut drept scop combaterea fraudelor vamale a fost organizată sâmbăta trecută de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF), din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, împreună cu lucrători ai Serviciului de Operaţiuni Speciale. Descinderile l-au vizat pe omul de afaceri de cetăţenie chineză Liang Cheng, de 41 de ani, cu rezidenţă permanentă în România, administrator al SC Douceur Imp-Exp 98 SRL din Constanţa. Ofiţerii de la economic urmăreau de mai multă vreme activitatea de import desfăşurată de patronul chinez, existând suspiciuni că acesta ar încălca legislaţia română şi ar aduce prejudicii bugetului de stat. Bănuielile oamenilor legii s-au adeverit vinerea trecută, când Liang Cheng s-a prezentat la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru ridicarea unui container conţinând bunuri importate din China. Bărbatul a prezentat un set de documente emise de furnizorul din China, despre care poliţiştii deţineau date şi informaţii că ar fi falsificate. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că actele prezentate fuseseră întocmite, în fals, de Liang Cheng şi că pe acestea era trecută o valoare totală a mărfii mai mică decât cea plătită în realitate prin documentele bancare. În acest mod, administratorul chinez vroia să se sustragă de la plata taxelor vamale.
DESCINDERI Câteva ore mai târziu, oamenii legii au efectuat percheziţii domiciliare la sediul social şi punctul de lucru al societăţii Douceur Imp-Exp 98 SRL din Constanţa, precum şi la reşedinţa cetăţeanului chinez. În urma acestor controale, anchetatorii au descoperit atât documentele originale care conţineau valorile reale ale mărfurilor importate, respectiv 70.000 de dolari, precum şi cele falsificate prezentate de Liang Cheng organelor vamale, ce aveau înscrisă valoarea de 16.000 de dolari. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că poliţiştii au luat măsura reţinerii cetăţeanului chinez pe bază de ordonanţă pentru 24 ore. Procurorii au cerut instanţei arestarea preventivă a cetăţeanului chinez dar magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins propunerea lor şi au dispus cercetarea lui Liang Cheng în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente comerciale falsificate. Pentru această infracţiune, patronul chinez riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei la 10 ani. Totodată, atât bunurile din containerul importat precum şi cele din depozitul societăţii Douceur Imp-Exp 98 SRL au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii cu exactitate a prejudiciului total cauzat bugetului de stat.