România ar putea importa şi exporta sânge sau componente sanguine din ţările membre ale UE, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, până la 7 martie. Potrivit proiectului de lege, importul de sânge şi componente sanguine umane se face în special în cazul unor „calamităţi, catastrofe şi evenimente deosebite, în care apare o creştere marcantă a necesarului de sânge şi /sau componente sanguine şi scăderea rezervei naţionale de sânge, precum şi în cazul apariţiei unei nevoi pentru anumite componente sanguine care nu se produc în România”. Conform sursei citate, proiectul de lege nu se aplică pentru importul şi/sau exportul de sânge uman şi/sau componente sanguine umane destinate altor domenii decât cel terapeutic. „Tariful pentru evaluarea şi analiza dosarului în vederea autorizării pentru importul şi/sau exportul de sânge uman şi/sau componente sanguine umane este de 300 lei. Sumele încasate de către Institutul de Hematologie Transfuzională pentru autorizare se constituie în venit la bugetul statului. Tariful pentru asistenţa de specialitate acordată conform prevederilor legale în vigoare este de 200 lei. Sumele încasate pentru acordarea asistenţei de specialitate se constituie în venituri proprii ale Institutului”, se precizează în proiectul de lege.