Pentru prima dată după multă vreme, reprezentanţi tuturor mediilor - privat, public, sindicate, patronate şi administraţii locale şi judeţene - s-au adunat laolaltă pentru a găsi şi a-şi oferi expertiza în identificarea de soluţii care să ducă la rezolvarea problemelor locale şi chiar naţionale. Întâlnirea a fost pusă la cale de Asociaţia Strategia Dezvoltării României - Regiunea Dobrogea (ASDR - RD), care a pus pe ordinea de zi, pe lângă problemele de interes naţional (seminarul intitulându-se chiar „Interesul naţional în context european“), problematica Portului Constanţa, pe fondul disputelor tot mai aprinse privind majorarea de la 20 la 33% a pachetului de acţiuni deţinut de Primăria Constanţa în Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Ing. Septimiu Seiceanu, directorul fondator al Petromar Constanţa, a spus, la cei 88 de ani ai săi, că în România şi, implicit, în Portul Constanţa nu se mai pune accent pe profesionalism şi că marea problemă a tinerilor români este că au ca modele în viaţă oameni inculţi, care au şi care fac bani pe căi uşoare, fără a munci. De aceea, în cadrul dezbaterilor s-a vorbit despre „soluţia japoneză“, adică acel concept de respectare a profesionalismului, care ar trebui aplicat în toate domeniile.
O FALSĂ PROBLEMĂ Preşedintele Fundaţiei Române pentru Promovarea Calităţii, prof. univ. dr. ing. Nicolae Drăgulănescu, a explicat că problema apartenenţei portului este una falsă şi că ar trebui să ne intereseze ce se face cu el mai departe şi nu cine are acţiuni în CN APM. „Problema ar trebui să fie cine şi ce vrea să facă din acest port. Ar trebui să existe un concurs de soluţii, de planuri de afaceri care să cuprindă ce vrem să fie acest port peste ani. Constanţa este portul de acces al UE către partea asiatică. Eu m-aş baza pe investitori din aceste zone să vină şi să ne ajute. Totul trebuie gândit cel puţin pe termen mediu. Din păcate, noi gândim pe termen scurt şi nu ţinem cont de interesele altora, ci doar de ale noastre“, a explicat Drăgulănescu. Apropo de interese, preşedintele ASDR - RD, Dezideriu Dudaş, a declarat că este egal cu zero câţi oameni vor fi scoşi în stradă pentru a manifesta pentru sau împotriva reaşezării acţionariatului CN APM, pentru că nu asta este soluţia pentru dezvoltarea portului, la fel cum nu contează cine îl administrează, pentru că rezolvarea ar trebui să fie găsită laolaltă de toate mediile, care să respecte principiile profesionalismului. „Aşa au procedat toate marile state ale lumii care au ajuns să se dezvolte. Chiar şi aşa, nu trebuie să ignorăm faptul că nu se poate face nimic fără implicarea autorităţilor locale, pentru că de la nivelul ministerelor nu se va face nimic pentru nivelul local. Ştiind care sunt problemele, poţi găsi şi soluţiile“, a precizat Dudaş.
PROTESTATARI CĂLĂTORI Revenind la falsul subiect privind reorganizarea acţionariatului CN APM, astăzi, în faţa Primăriei Constanţa, are loc un protest al sindicaliştilor, care a fost autorizat de autoritatea locală. Chiar dacă sindicaliştii au anunţat să vor exista aproximativ 7.000 de persoane care vor protesta, primarul Radu Mazăre a declarat că a fost autorizată participarea a 4.000 de persoane. „Pentru atâtea persoane a fost depusă documentaţia, însă pot să vină şi 15.000. Este un caraghioslâc, pentru că am înţeles că vor aduce oameni din ţară cu autobuzele. Când au făcut un miting în port, unde era foarte uşor să fi scos lucrătorii la protest, au fost 400, iar acum, ca să impresioneze, vor aduce oameni de la Bârlad, Târgovişte, Bucureşti, năimiţi să demonstreze pentru Portul Constanţa. Ce treabă au ei? Au făcut o hârtie care arată că demonstrează împotriva Guvernului pentru că nu s-a votat legea muncii, ca să aibă justificare, şi, în subsidiar, vor ţipa pentru port. Se cheltuiesc foarte mulţi bani ca să fie aduşi la Constanţa oameni din alte judeţe care vor protesta pentru o problemă eminamente locală“, a declarat Mazăre, adăugând că tot acest efort este realizat de „securiştii milionari din port“.
INVITAŢIE REFUZATĂ Primarul Constanţei a reiterat faptul că, în urma discuţiilor purtate cu operatorii portuari, nu a existat nici măcar unul care să se împotrivească demersului autorităţii locale de preluare a pachetului de 13% de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (APMC), toţi spunând că nu le pasă cine administrează portul atâta vreme cât le merg afacerile. Singurii cu care nu a reuşit să găsească o cale de comunicare sunt reprezentanţii de la Comvex şi GSP - patronate de Corneliu Idu şi Gabriel Comănescu - care refuză orice cale de comunicare. Spunem că refuză pentru că Primăria Constanţa a încercat în ultimele două zile să le trimită de trei ori, în scris, o invitaţie celor doi pentru a stabili o întâlnire. Nu a fost rost de discuţii pentru că, după cum spune primarul, atunci când a trimis un angajat al Primăriei la Organizaţia Patronală - Operatorul Portuar, el nu a fost băgat în seamă şi i s-a refuzat înregistrarea cererii. O altă încercare a fost realizată telefonic, situaţie în care şefei de cabinet a primarului i s-a spus să revină cu un alt telefon şi apoi nu i s-a mai răspuns, iar ultima dată a fost trimisă invitaţia printr-o scrisoare cu confirmare de primire. Răspunsul la scrisoare a venit ieri şi în el scria că „ei înţeleg din adresă că Operatorul Portuar a trimis invitaţia, nu Primăria, şi că nu sunt de acord“. „Facem o revenire şi spunem că noi îi invităm, dar e clar că nu vor nici măcar să stăm de vorbă. Noi, deocamdată, avem 90.000 de semnături, care exprimă voinţa constănţenilor care spun că vor ca acţiunile să treacă la Primărie“, a concluzionat primarul.
Băsescu a semnat descentralizarea aeroporturilor, dar ţine de port?
Pentru a lămuri problema „obiectivului strategic“ atât de mult clamată în ultima vreme atunci când s-a pus în discuţie preluarea acţiunilor APMC, primarul Radu Mazăre a explicat că, în port, toate danele şi cheiurile sunt închiriate, iar utilajele sunt private. „Orice transport prin port se face de către privaţi. Dacă, Doamne fereşte, intrăm într-o stare de necesitate sau de război, se rechiziţionează respectivele proprietăţi private sau se desfăşoară prin privaţi. Ce legătură are asta cu acţionariatul companiei care administrează? Astea sunt bazaconii“, a precizat Mazăre. Mai mult decât atât, primarul a precizat că într-o discuţie cu ministrul Transporturilor, Dan Şova, acesta din urmă i-a spus că România are 16 aeroporturi. Trei sunt ale statului, iar restul de 13 sunt în proprietatea autorităţilor locale. „Cine credeţi că a semnat predarea-primirea lor? Băsescu, când era ministru al Transporturilor, în 1997“, a explicat primarul.