Legea Cinematografiei şi modalităţile după care se acordă punctajul pentru diversele proiecte propuse în concursul pe care îl organizează Centrul Naţional al Cinematografiei şi sumele alocate constituie subiecte ce, probabil, niciodată nu vor mai întruni un consens ca pe vremea fostului regim. Un sistem de finanţare pus pe picioare, completat de o strategie de promovare a filmelor care să fie dezvoltată de fiecare producător şi prezenţa lor constantă în circuitul de distribuţie sunt etapele necesare pentru ca filmul românesc să îşi recâştige locul pe care îl merită pe propria piaţă. Încărcarea de pe Internet a filmelor, considerată de mulţi o obişnuinţă - şi nu o infracţiune - este o altă problemă ce apasă cinematografia românească condamnată, şi din acest punct de vedere, la audienţe infime de 10, 20.000 de bilete vândute la o populaţie de circa 22 de milioane de locuitori.

Poveştile româneşti sunt, în prezent, mai populare şi mai apreciate în străinătate decât pe plan naţional. Paradoxal, în ţări ca Ungaria şi Polonia, în care cinematografia proprie este foarte populară în rândul spectatorilor autohtoni, care se bucură de o infrastructură bine pusă la punct şi în care se investesc fonduri pentru promovare internaţională, se pune întrebarea de ce filmul românesc se bucură de atâta succes în afara graniţelor naţionale. În talentul cineaştilor români de a reda în imagini poveşti cu valori etice şi umane la care se poate raporta oricine constă explicaţia. Programul Festivalului goEast din acest an a fost mai divers ca niciodată, iar România se poate mândri că a avut o contribuţie importantă.