Importul şi distribuţia de medicamente, la un pas de blocaj

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Importul şi distribuţia de medicamente, la un pas de blocaj

Social 03 Noiembrie 2009 / 00:00 307 accesări

Importul şi distribuţia de medicamente sunt la un pas de blocaj, în plină pandemie de gripă, în condiţiile în care spitalele şi farmaciile au acumulat datorii de peste 120 de milioane de euro, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor firmelor din acest domeniu. “Spitalele au datorii de peste 60 de milioane de euro, din care grosul datează din 2007-2008, iar farmaciile, cel puţin la fel de mult, datoriile fiind acumulate în doar câteva luni, din martie 2009 încoace”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR), Viorel Vasile. În opinia preşedintelui ADMR, soluţia posibilă în acest moment ar fi o infuzie de lichidităţi din partea câtorva bănci, pentru susţinerea sistemului de factoring. “În urmă cu zece zile, am propus această variantă, care presupune să decontăm facturile emise farmaciilor la bănci aflate în contract cu Ministerul de Finanţe şi Ministerul Sănătăţii. Mâine (marţi - n.r.), vom avea o întâlnire cu miniştrii Videanu şi Pogea, la care sperăm să fie discutat şi subiectul acestor datorii. Dacă nu se găseşte o soluţie pentru rezolvarea blocajului financiar generalizat, vom asista, în câteva săptămâni, la prăbuşirea întregului sistemului sanitar”, a mai spus Viorel Vasile. În privinţa antiviralelor indispensabile pentru tratarea gripei, preşedintele ADMR spune că, de câteva luni, acestea nu mai sunt disponibile în farmaciile cu circuit deschis, intrând direct în stocurile Ministerului Sănătăţii.

Taguri articol


12