Alegerile europene din acest an reprezintă un moment de cotitură în evoluția Uniunii Europene și, pe parcursul derulării lor, au avut mai multe elemente specifice, diferite de cele anterioare.

Marea surpriză a fost creșterea substanțială a participării europene. Aproximativ 51 la sută din cei 420 de milioane de cetățeni europeni cu drept de vot şi-au exprimat opțiunea, ceea ce reprezintă o creștere cu opt la sută comparativ cu europarlamentarele de acum cinci ani.

Ca reprezentare a curentelor politice europene, liberalii și ecologiștii au reușit să-şi sporească substanțial prezența în Parlamentul European, ceea ce duce la dereglarea coabitării la conducerea instituțiilor europene a popularilor europeni cu socialiștii europeni. Spun „coabitare” deși, poate, ar fi fost corect să folosesc expresia în limba germană, deoarece, în ultimele două legislaturi, marea coaliție stânga-dreapta a fost „diktată” la nivelul Uniunii Europene de popularii europeni controlați de reprezentanții CDU, partid german condus cu mână de fier de Angela Merkel și care a reușit în ultimii 10 ani să impună interesele germane la nivelul întregii Europe. Dar acum puterea de influențare și negociere a Angelei Merkel a mai slăbit. În Germania, ecologiștii au obținut mai bine de 20 la sută din voturi, clasându-se pe locul doi, înaintea social-democraților (alt fapt fără precedent), dar în urma creștin-democraților. Acesta este cel mai bun rezultat obținut vreodată de ecologiști la un scrutin organizat la scara întregii Germanii.

Potrivit rezultatului provizoriu, PPE, condus de Weber, are mai bine de 180 de mandate în Parlamentul European, cu 42 mai puține decât până acum. Social-democrații s-au diminuat şi ei, ajungând acum la 147 de mandate. La rândul lor, liberalii însumează 105 mandate, împreună cu candidații formațiunii președintelui Franței, Emmanuel Macron, și cu aportul USR-ului românesc.

În acest context, în aceste zile, la Bruxelles și Strasbourg se duc negocieri crâncene cu privire la ocuparea funcțiilor europene. Dacă la nivelul Parlamentului European lucrurile sunt simple, iar majoritatea alcătuită din populari și din socialiști va reuși să impună un președinte de la populari, la nivelul celuilalt organism de legiferare al Uniunii Europene, respectiv Consiliului European, negocierile privind alcătuirea viitoarei Comisii Europene și ocuparea principalelor funcții de conducere din instituțiile europene sunt într-un impas din care va fi complicat de ieșit.

Deși Partidul Popular European a câștigat alegerile europene și ar fi trebuit, la înțelegere cu social democrații să îl impună pe germanul Max Weber în funcția de președinte al Uniunii Europene, pretențiile Franței și ale lui Manuel Macron, dar și ale partenerilor lor politici fac imposibilă momentan o înțelegere, în pofida oricăror concesii făcute de Angela Merkel. S-a ajuns chiar până acolo încât Partidul Popular European să renunțe la a mai susține candidatura la președinția Comisiei Europene a propriului candidat și la încercarea de a impune în poziție candidatul social democrat, Frans Timmermans, personaj cunoscut nouă pentru atitudinile din campania electorală adoptate împotriva guvernării social democrate de la București. Ei bine, se pare că nici Timmermans nu reprezintă soluția salvatoare pentru conducerea viitoarei Comisii Europene. Deși acesta pare agreat de Franța și de grupul țărilor grupate în jurul lui Macron, nu este dorit de statele membre ale Grupului de la Visegrád, adică Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Pe parcursul activității sale, din funcția de prim vicepreședinte al Comisiei Europene, olandezul a avut poziții și declarații împotriva acestui grup și împotriva Poloniei și Ungariei, iar în acest moment, reprezentanții țărilor din Europa Centrală par să facă orice pentru a-l împiedica pe Timmermans să conducă executivul european pentru următorii 5 ani.

În acest complicat context politic european, validarea noii Comisii Europene va avea loc abia în a doua parte a lunii octombrie, când oficialii europeni speră ca negocierile privind atribuirea funcțiilor de conducere din instituțiile ce compun arhitectura europeană să dea rezultate.