• ULTIMUL SEMNAL DE ALARMĂ • În ajunul Summit-ului ONU pe tema luptei împotriva încălzirii globale, care se desfăşoară în perioada 7-18 decembrie la Copenhaga, sindicatele membre ale Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (CSI), din care face parte şi Confederaţia „Cartel Alfa”, au decis să facă publică declaraţia intitulată \"Sindicatele şi schimbările climaterice - echitate, justiţie şi solidaritate în lupta împotriva schimbărilor climatice\". Sindicatele subliniază necesitatea reducerii de urgenţă a emisiilor de carbon în ţările dezvoltate, acordarea sprijinului pentru finanţarea adaptării ţărilor în curs de dezvoltare, crearea de locuri de muncă \"verzi\" şi decente, precum şi implementarea unor politici corecte prin investiţii în noile tehnologii pentru reducerea emisiilor de carbon produse de industriile existente.
\"REAMINTIM GUVERNULUI CĂ, ALĂTURI DE CSI, \"CARTEL ALFA\" S-A ANGAJAT ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA ÎNCĂLZIRII GLOBALE, IAR EXECUTIVUL ROMÂNIEI TREBUIE SĂ SUSŢINĂ EFORTUL GLOBAL COMUN PENTRU EVITAREA PRODUCERII UNOR CATASTROFALE SCHIMBĂRI CLIMATICE ÎN VIITOR\"
• AVERTISMENTE • Oamenii de ştiinţă au avertizat că la o creştere a temperaturii globale cu 5 grade Celsius, vor dispărea mai mult de 40% din speciile de plante şi animale. La o creştere de 4 grade, milioane de persoane vor suferi din cauza inundaţiilor; la 3 grade, are loc fenomenul eroziunii litoralului cu 30%, se instalează penuria de apă, cu valuri de căldură, inundaţii şi secetă. La o creştere cu 2 grade, va scădea drastic productivitatea agricolă, iar creşterea cu 1 grad Celsius agravează riscul de incendii şi produce schimbarea habitatului. Sindicaliştii cer Guvernului să contribuie, alături de toate forţele implicate în diminuarea efectelor acestui fenomen, la reducerea emisiilor de carbon.
• SUMMIT ISTORIC • Reprezentanţii celor 192 de state, împreună cu premierul danez Lars Loekke Rasmussen, participă, în sesiune plenară, la două săptămâni de negocieri, care se vor încheia la 18 decembrie, în prezenţa a peste 100 de şefi de stat şi de guvern. Miza acestei conferinţe istorice prin amploarea sa este de a limita la două grade creşterea temperaturii medii la suprafaţa Pământului prin reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră. O petiţie semnată de zece milioane de persoane din toată lumea, solicitând un acord ambiţios până la 18 decembrie, a fost transmisă ieri organizatorilor Conferinţei de la Copenhaga de campania de mobilizare asupra climatului, \"TckTckTck\", din care fac parte peste 200 de organizaţii.
• PROTEJĂM MEDIUL • Tot ieri, cu ocazia începerii summit-ului, Institutul IFOP a dat publicităţii un sondaj potrivit 88% dintre francezi, 87% dintre polonezi, 85% dintre italieni, 81% dintre japonezi şi 80% dintre americani s-au declarat \"pregătiţi să îşi modifice stilul de viaţă şi să îşi limiteze consumul\" pentru a proteja mediul înconjurător. Un editorial care avertizează asupra efectelor încălzirii globale şi face apel la toţii liderii politici reuniţi la Copenhaga să lupte împotriva acestui flagel, a fost publicat, ieri, în 56 de ziare importante din 45 de ţări.
• AJUTOR UE • UE îşi va exprima, joi şi vineri, la Bruxelles, disponibilitatea de a acorda între \"1 şi 3 miliarde de euro\" ca ajutor imediat ţărilor în curs de dezvoltare pentru următorii trei ani, pentru a le ajuta să combată efectele schimbării climatice.