Impozitul minim va fi înlocuit cu impozitul forfetar începând cu semestrul al doilea şi se va aplica pentru serviciile unde se înregistrează evaziune fiscală, a declarat, vineri, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mihai Gogancea-Vătăşoiu. El a amintit că introducerea impozitului minim a avut la bază datele privind activitatea firmelor din România care au arătat că, între 2005 şi 2007, din totalul de 617.000 firme înregistrate, 242.000 au declarat că nu au avut profit, ci pierderi. În ceea ce priveşte numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în acest an, reprezentantul ANAF a precizat că mare parte dintre acestea nu au avut activitate de la momentul înfiinţării şi până la închidere. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, anul trecut, peste 133.000 de firme şi-au suspendat activitatea, de peste 11 ori mai multe decât în 2008. Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri Maria Pârcălăbescu a arătat că impozitul minim a avut ca scop scoaterea economiei gri la suprafaţă. „Nu ştiu cât am reuşit să scoatem economia gri la suprafaţă, dar cert este că aceste firme nu s-au închis că a intervenit acest impozit minim. Trebuie însă să-l gândim într-un alt mod, pentru că trebuie aplicat doar în unele domenii, unde lucrurile nu sunt impozitate, iar fiscalitatea este la pământ, precum restaurante, servicii, să încercăm să aducem economia gri la albă”, a adăugat Pârcălăbescu. Restaurantele, hotelurile, tur-operatorii, barurile, centrele de fitness, dar şi pompele funebre se numără printre activităţile pentru care s-ar putea aplica impozitul forfetar, potrivit unei liste aflată în discuţia autorităţilor, care cuprinde 26 de servicii prestate populaţiei.