Impozit pe profit de 15% şi impozitare diferenţiată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propuneri

Impozit pe profit de 15% şi impozitare diferenţiată

Politică 09 Octombrie 2010 / 00:00 494 accesări

PSD precizează că textul moţiunii de cenzură va fi finalizat la începutul săptămânii viitoare, va integra toate contribuţiile utile din partid, dar varianta finală va fi realizată pe baza unui dialog cu PNL şi PC, cel mai probabil după Congresul PSD din 16 octombrie. Victor Ponta a reafirmat că PSD doreşte organizarea alegerilor anticipate, argumentând că, din păcate, în acest moment, „guvernul Boc nu este susţinut de voturile oamenilor, aşa cum au fost ele în 2008 sau în 2009“. El şi-a exprimat regretul că parlamentari PSD sau PNL au primit atunci încrederea votanţilor dar, „pentru o funcţie, pentru o maşină sau pentru un birou, şi-au vândut un vot“. „Soluţia este să te întorci la votul oamenilor şi să-l sancţionezi în Constituţie cu pierderea mandatului, nu să-l premiezi cu funcţii şi cu avantaje de toate tipurile“, a arătat liderul PSD. Pentru alegeri anticipate s-a exprimat şi preşedintele PNL Crin Antonescu. Într-o convorbire telefonică, Crin Antonescu a confirmat faptul că liberalii susţin exprimarea unei voinţe populare. „Noi nu ne răzgândim ca Băsescu, nici în legătură cu vârsta de pensionare, nici cu alte lucruri. Urgenţa în această ţară este să punem capăt şi furiei, şi proastei guvernări cât mai curând posibil, să trecem această iarnă cu un guvern de compromis“, a spus Antonescu. Moţiunea PSD este structurată pe patru capitole: „De ce trebuie să plece Emil Boc“, „Ce lasă Emil Boc în urma sa“, „Ce probleme ne aşteaptă după plecarea lui Emil Boc“, „Ce soluţii vom aplica după plecarea acasă a lui Emil Boc“. În finalul moţiunii, social-democraţii propun şi un set de 33 de măsuri „după plecarea acasă“ a lui Emil Boc. Printre măsurile propuse se regăseşte impozitarea diferenţiată şi un impozit pe profit de 15%. De asemenea, PSD propune anularea diminuării nediferenţiate a salariilor bugetarilor cu 25%, TVA diferenţiat în special pentru produsele alimentare de bază, anularea recalculării pensiilor militarilor şi magistraţilor.

Taguri articol


12