E tot mai uşor să-ţi plăteşti taxele şi impozitele locale la Constanţa. Nu mai e nevoie să stai la cozi, nu mai e nevoie să ai la tine tot felul de hârtii, nu mai e nevoie să ai nici măcar înştiinţarea de plată. E suficient doar buletinul. După cum spune directorul executiv al Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa, Virginia Uzun, constănţenii, persoane fizice, pot plăti impozitele şi taxele locale atât la ghişeele instituţiei cât şi la agenţiile Garanti Bank, la oficiile poştale sau la staţiile OMV prin Westaco Express din Constanţa prezentând doar cartea de identitate. „Nu este necesară prezentarea înştiinţării de plată, ci doar a cărţii/buletinului de identitate atât pentru plata integrală şi cu anticipaţie a obligaţiilor fiscale datorate bugetului local cât şi pentru plata semestrială în rate egale“, a declarat Uzun. Ea a mai spus şi că au fost expediate somaţiile de plată pentru persoanele care nu au achitat impozitele din anii precedenţi. „Amintim că pentru plata integrală şi cu anticipaţie a impozitelor şi taxelor locale, până la expirarea primului termen scadent, respectiv până la 31 martie, persoanele fizice beneficiază de o bonificaţie de 10% din impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport şi 5% pentru persoanele juridice. Depăşirea primului termen scadent atrage pierderea bonificaţiei şi calcularea majorărilor de întârziere în cuantum de 2% pe lună sau fracţie de lună“, a mai spus Uzun. (I.H.)