Impozitele şi taxele locale se pot plăti pe internet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPITVBL

Impozitele şi taxele locale se pot plăti pe internet

Administrație 04 Martie 2011 / 00:00 783 accesări

Este cunoscut deja faptul că impozitele şi taxele locale pot fi plătite de contribuabilii constănţeni şi direct pe site-ul instituţiei, prin intermediul cardului bancar. Cei ce doresc să efectueze plata pe internet cu cardul bancar trebuie să acceseze site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea „Plata electronică“, unde se vor autentifica cu numele utilizator şi parola emise de către Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa în urma cererilor depuse online. „Menţionăm că nu se percepe comision la plata impozitelor şi taxelor locale prin intermediul cardului bancar pe www.spit-ct.ro. Sunt acceptate la plată toate cardurile VISA (emise sub siglele Visa şi Visa Electron) şi Master Card (emise sub siglele MasterCard, Maestro şi Cirrus). Totodată, reamintim că persoanele care obţin nume de utilizator şi parolă beneficiază, pe lângă serviciul de plată electronică cu card bancar, şi de serviciul de obţinere a certificatului fiscal online şi vizualizarea patrimoniului“, a declarat directorul SPITVBL, Virginia Uzun.

Taguri articol


12