Îmbătându-se cu apă rece, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că a primit semnale pozitive în privinţa proiectului de lege privind introducerea impozitului de solidaritate, inclusiv din partea partidelor de opoziţie şi a susţinut că dezbaterea iniţiativei în sesiunea extraordinară este imperativă. Totul în condiţiile în care de la 1 iulie românii care au mai mult de trei proprietăţi ajung să plătească cu până la 300% mai mult. Cu toate acestea impozitul de solidaritate este mai mult decât necesar în opinia lui Oprea. Oprea a menţionat că a primit semnale pozitive din partea pensionarilor, a oamenilor cu venituri mici şi medii, a salariaţilor de la stat şi din sectorul privat. Astfel de reacţii din partea persoanelor cu venituri reduse este normală în condiţiile în care este foarte puţin probabil ca ei să deţină mai mult de o proprietate.